Antena 3 CNN Actualitate Trei voluntari din Italia au parcurs 4000 de km pentru a salva viaţa unui tânăr român, grav bolnav

Trei voluntari din Italia au parcurs 4000 de km pentru a salva viaţa unui tânăr român, grav bolnav

Tânărul român de 18 ani avea nevoie de un tratament care nu se găseşte în ţara noastră. Familia adolescentului a lansat un apel pentru a-l transporta de urgenţă la un spital din Italia. Trei voluntari italieni au răspuns apelului şi au condus 48 de ore, din Italia până la Iași pentru a prelua tânărul şi a-l conduce cu o ambulanţă la un spital din Italia.

Trei voluntari din Italia au parcurs 4000 de km pentru a salva viaţa unui tânăr român, grav bolnav
Sursa foto: roitalianul.com
de Claudia Popovici    |    26 Ian 2021   •   19:30

Gestul celor trei voluntari italieni au salvat viaţa tânărului care avea nevoie de îngrijiri medicale complexe pe care, din păcare, în România nu le-ar fi putut primi. Tratamentul de care avea nevoie tânărul nu se găseşte în ţara noastră.

Potrivit ziarului La Nazione, cei trei voluntari italieni au parcurs în total peste 4 000 de kilometri, prin Slovenia, Ungaria și până la Iași, la spitalul în care se afla internat băiatul de 18 ani, grav bolnav, pentru a-i salva viaţa.

Cei trei salvatori au pornit cu o ambulanţă din Italia spre România joi seara, 21 ianuarie, iar sâmbătă seara au ajuns cu bine la spitalul Careggi din Italia, care avea tratamentul necesar pentru adolescent.

"Dacă nu am fi fost în trei care să conducem pe rând, ar fi fost imposibil să facem o călătorie atât de lungă și intensă. Am traversat Carpații cu zăpadă pe marginea drumului.

Uneori drumurile erau accidentate, dar am reușit să ajungem acolo și să-l aducem pe băiat până sâmbătă seara la Florența.

Suntem bucuroși că am putut ajuta pe cineva care avea într-adevăr probleme”, a declarat unul din voluntari pentru publicaţia italiană La Nazione.

Mama tânărului a fost emoţionată de gestul celor trei voluntari italieni

"Maurizio, Sirio, Pierangelo și toți voluntarii de la Misericordia, sunteți îngeri trimiși de Dumnezeu pentru a ne susține la durere și boală și pentru a ne alina cu dragostea voastră fraternală, solidară și dezinteresată, care vă ghidează în fiecare lucru pe care-l faceți.

Nu voi uita niciodată ceea ce ați făcut pentru noi și vă voi fi mereu recunoscătoare. O călătorie foarte lungă, ce părea că nu se mai termină, dar ați reușit să o duceți la bun sfârșit”, informează rotalianul.com

 

 

×
Subiecte în articol: Italia Voluntari tanar salvat
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close