Antena 3 CNN Actualitate CNATDCU propune retragerea titlului de doctor al fostului vicepremier Gabriel Oprea, pentru plagiat

CNATDCU propune retragerea titlului de doctor al fostului vicepremier Gabriel Oprea, pentru plagiat

CNATDCU propune retragerea titlului de doctor al fostului vicepremier Gabriel Oprea, pentru plagiat
de M.Z.    |    01 Aug 2016   •   13:08

UPDATE 13.08 - Membrii Consiliului General al CNATDCU au decis, luni, să ceară retragerea titlului de doctor în cazul fostului vicepremier Gabriel Oprea pentru plagiat.

Acum urmează ca decizia să ajungă la ministrul Educaţiei.

"Consiliul General a aprobat. Este vorba de suspiciunea de plagiat în cadrul tezei domnului Victor Viorel Ponta, care a fost aprobată pe data de 30 iunie. S-a făcut o contestaţie, contestaţia a fost analizată de Consiliul General, care a respins-o prin vot electronic, iar astăzi, Consiliul General, ţinând seama de faptul că s-a încheiat procedura obişnuită de analiză, a propus ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice aplicarea prevederilor legale, respectiv retragerea titlului de doctor. Urmează ca domnul ministru să dea ordinul de retragere. A doua situaţie discutată astăzi s-a referit la teza de doctorat a domnului Gabriel Oprea. Comisia de analiză a analizat această suspiciune de doctorat şi a concluzionat că teza de doctorat a fost un plagiat în bună parte. Propune, de asemenea, în virtutea acestui fapt, retragerea titlului de doctor domnului Gabriel Oprea. În ambele cazuri, decizia a fost luată cu unanimitate de voturi", a declarat preşedintele CNATDCU, acad. Viorel Barbu, potrivit agerpres.ro.

Potrivit lui Barbu, Consiliul General a mai propus retragerea titlului de doctor Doinei Banu Petrescu, cadru didactic la Institutul de Petrol şi Gaze din Ploieşti, tot pentru suspiciuni de plagiat. 

El a menţionat că aceste analize pe care le face Consiliul General sunt cât se poate de riguroase, sunt în conformitate cu regulamentul ministerului şi cu legea. 

Preşedintele CNATDCU a mai spus că acest Consiliu nu se ocupă numai cu "vânătoarea"plagiatelor", contestaţiile, suspiciunile fiind analizate cu maximum de atenţie. "Trebuie să luăm în discuţie toate suspiciunile şi numai pe cele care apar într-un mod organizat. Trebuie să fie documentate şi de abia după aceea dosarul ajunge în discuţie", a explicat Barbu. 

Lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea, "Procedura plângerii prealabile", a fost susţinută în anul 2000, la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, coordonator fiind profesorul universitar Ion Neagu.

----------------------------

Știrea inițială 08.28

Gabriel Oprea ar putea rămâne fără titlu de doctor. Decizia va fi luată luni de membrii Consiliului General al CNATD.

Comisia de ştiinte juridice a Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor şi Diplomelor a stabilit deja cu şase voturi din şapte, că fostul ministru al Internelor Gabriel Oprea a plagiat în lucrarea de doctorat susținută în anul 2000.

Este penultimul pas înainte de decizia definitivă.

După această decizie, Oprea are la dispoziţie 10 zile pentru a depune contestaţie.

Acuzația de plagiat la adresa lucrării de doctorat a lui Gabriel Oprea a apărut în iulie 2015.

Lucrarea lui Oprea prezintă paragrafe și pagini întregi copiate și, potrivit unor surse, ar fi vorba de zeci de pagini din cele circa 250 ale tezei.

Fostul ministru al Internelor Gabriel Oprea susţine că suspiciunile de plagiat nu se confirmă. Fostul vicepremier se bazează pe hotărârea din 2015 a Consiliului Naţional de Etică, în care nu se confirmă plagiatul

×
Subiecte în articol: Gabriel Oprea plagiat doctor
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close