"Este un eveniment extrem de important, este un eveniment pe care noi îl aşteptăm de foarte multă vreme. Aeroportul de la Braşov este o aşteptare de peste 30 de ani pentru cetăţenii judeţului nostru. Consider că merităm acest aeroport atâta vreme cât din punct de vedere economic judeţul Braşov contribuie cu 3,5%, suntem pe locul 5 la nivelul PIB-ului pe anul trecut. Suntem o destinaţie turistică importantă", a declarat Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.
Realizarea aeroportului nu a fost deloc uşoară, iar investiţia a fost una pe măsură, de peste 50 de milioane de euro.
"A fost o strategie bugetară pe care am gândit-o încă din anul 2017. Am accesat sume importante de bani la alte capitole bugetare unde am fost eligibili", a mai explicat preşedintele CJ Braşov.
Atât localnicii, cât şi turiştii se bucură de deschiderea noului aeroport.
Pe data de 15 iunie va avea loc primul zbor oficial de pe Aeroportul Internaţional Braşov - Ghimbav, iar pilotul va fi fiul lui Dumitru Prunariu, primul român care a zburat în spaţiul cosmic.