Antena 3 CNN Alegeri Locale 2016 ALEGERI LOCALE 2016 - Rezultate ALBA IULIA. Mircea Hava, al şaselea mandat consecutiv

ALEGERI LOCALE 2016 - Rezultate ALBA IULIA. Mircea Hava, al şaselea mandat consecutiv

ALEGERI LOCALE 2016 - Rezultate ALBA IULIA. Mircea Hava, al şaselea mandat consecutiv
Sursa foto: Foto: Pixabay
07 Iun 2016   •   16:13

ALEGERI LOCALE 2016 - Rezultate ALBA IULIA. Primarul municipiului Alba Iulia, liberalul Mircea Hava, a câştigat cel de-al şaselea mandat consecutiv de edil cu un procent de 58,94% din voturile valabil exprimate, potrivit rezultatelor finale date publicităţii luni de către Biroul Electoral de Circumscripţie Municipal Alba Iulia. 

În ceea ce priveşte Consiliul Local, PNL a obţinut 12 mandate, PSD - 5 mandate, ALDE - 2 mandate şi PMP - un mandat. De asemenea, în Consiliul Local Alba Iulia a intrat şi un independent, Mircea Trifu. 

Liberalul Mircea Hava a fost votat de 13.452 de alegători, numărul total al voturilor valabil exprimate fiind de 22.825, ceea ce înseamnă un procent de 58,94%. La precedentele alegeri, Hava a obţinut 49,61% din voturile valabil exprimate. 

Pe locul al doilea s-a clasat social-democratul Călin Potor, cu 17,21%, acesta obţinând 3.930 de voturi. 

Poziţia a treia a fost ocupată de un candidat independent, Mircea Trifu, cu 9,76% şi 2.229 de voturi. 

Candidatul ALDE, Ovidiu Jidveian, a obţinut 5,48%, cu 1.253 de voturi, cel al PMP, deputatul Clement Negruţ, 3,39%, cu 774 de voturi, iar reprezentantul UNPR, Dorin Şerdean, a fost votat de 617 persoane, ceea ce înseamnă un procent de 2,70%. Anca Iuliana Sava, candidat independent, a obţinut 2,49%, fiind votată de 570 de alegători. 

Numărul total al alegătorilor prezenţi duminică la urne în cele 50 de secţii din Alba Iulia a fost de 23.532, ceea ce înseamnă 37,53%. De altfel, la Alba Iulia s-a înregistrat cea mai scăzută prezenţă la urne în judeţ la aceste alegeri locale. 

ALEGERI LOCALE 2016. REZULTATE la nivel NAȚIONAL. Partidul Social Democrat a obţinut 37,62% din voturile valabil exprimate pentru primari la alegerile locale de duminică, fiind urmat de Partidul Naţional Liberal cu 32,80%, după centralizarea de către BEC a rezultatelor din 3.122 de secţii din totalul celor 3.186 existente în ţară. 

Pe următoarele poziţii se clasează ALDE - 5,74%, candidaţi independenţi - 5,16% şi UDMR - 4,35%, PMP - 3,33%, UNPR - 2,49%, Alianţa Electorală PSD+UNPR - 1,30%, PSRO - 1,23%. Celelalte formaţiuni politice participante la alegeri au obţinut sub 1%. 

Totodată, PSD a obţinut în ţară 1.638 de mandate de primar, PNL - 1.065, UDMR - 195, ALDE - 64, candidaţi independenţi - 52. 

UNPR a câştigat 25 de primării, PMP - 18, Partidul Civic Maghiar - 13, Alianţa Electorală PSD+UNPR - 12, Forumul Democrat al Germanilor - 5, PSRO - 4, Alianţa Electorală PSD+ALDE - 4, PNŢCD - 3, Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal), Partidul România Unită, Alianţa Electorală MPP-EMNP şi Alianţa pentru Viitor - câte două. 

Câte un mandat de primar au obţinut Asociaţia Partida Romilor "Pro-Europa", Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, Partidul Ialomiţenilor, Uniunea Democrată a Slovacilor şi Cehilor din România, Partidul Ecologist din Român, Partidul M10, Coaliţia pentru Baia Mare, Partidul Verde, Alianţa Electorală PSD - ALDE pentru Budeşti, Alianţa Electorală ALDE - PSD pentru Livezile, Alianţa Electorală ALDE - PSD pentru Sînmihaiu de Cîmpie, Alianţa Electorală ALDE-PSD pentru Romuli, Alianţa Electorală Social Liberală PSD+ALDE Bran şi Alianţa Social-Liberală PSD+ALDE. 

ALEGERI LOCALE 2016. REZULTATE la nivel NAȚIONAL. *** La consiliile locale, PSD a obţinut 36,12%, PNL - 30,90%, ALDE - 6,47%, UDMR - 5,49%, PMP - 3,97%, UNPR - 3,07%, candidaţi independenţi - 2,79%, PSRO - 1,30%, Alianţa Electorală PSD+UNPR - 1,27%. Celelalte formaţiuni au înregistrat sub 1%. 

Ca număr de mandate la consiliile locale, PSD a câştigat 16.251, PNL -12.849, ALDE - 2.430, iar UDMR - 2.281. 

Pe următoarele locuri se regăsesc: PMP - 1.264, UNPR - 1.173, PSRO - 315, candidaţi independenţi - 305. De asemenea, au mai intrat în consiliile locale Partidul Popular Maghiar din Transilvania - 207, PER - 201, Partidul România Unită - 166, Partidul Civic Maghiar - 158, Partidul Naţional Democrat - 145, Partidul România Mare - 140, Asociaţia Partida Romilor "Pro-Europa" - 137, Alianţa Electorală PSD+UNPR - 137, PNŢCD - 131, Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal) - 102, Partidul M10 - 91, Forumul Democrat al Germanilor din România - 80, Partidul pentru Argeş şi Muscel - 67, Partidul Verde - 52, Alianţa Electorală PSD+ALDE - 39, Alianţa Electorală MPP-EMNP - 33, Partidul Ialomiţenilor - 26, Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România - 23, Alianţa pentru Viitor - 19, Partidul Socialist Român - 18. Celelalte formaţiuni politice au obţinut sub 16 mandate, adică sub 0,03%. 

ALEGERI LOCALE 2016. REZULTATE la nivel NAȚIONAL. *** La consiliile judeţene, PSD a obţinut 37,70% din numărul de voturi exprimate, PNL - 32,10%, ALDE - 6,16%, UDMR - 5,56%, PMP - 4,19%, UNPR - 2,70%, Alianţa electorală PSD+UNPR - 1,91%, PSRO - 1,25% şi PER - 1,14%.


Pe HARTA ELECTORALĂ puteți de asemenea vedea REZULTATELE din orașele de reședință ale județelor țării, precum și în cele șase sectoare din București. Aceste date vor fi introduse imediat ce vor fi anunțate de Biroul Electoral Central. 

ALEGERI LOCALE 2016 - PREZENȚA LA VOT. Prezența la urne pe țară la alegerile locale de duminică a fost mai mică față de cea de la scrutinul din 2012.

Potrivit BEC, duminică, până la ora 21,00, prezența a fost de 48,27%, în timp ce în 2012 estimările pentru aceeași oră arătau o prezență de 56,39%.

La alegerile din această duminică, în mediul urban, prezența la urne a fost de 39,80%, iar în rural de 59,71%. În 2012, în mediul urban prezența la urne a fost de 49,88% și în rural de 65,30%.

Și în Capitală, prezența la vot din acest an a fost mai scăzută decât în urmă cu patru ani. Astfel, duminică, până la ora 21,00, în București au votat 33,09% dintre alegători, iar în 2012 — 44,26%.

PREZENȚA LA VOT, la urne la nivelul judeţelor ţării a fost: 
*PREZENȚĂ Giurgiu - 62,99% 
*PREZENȚĂ Teleorman - 60,55% 
*PREZENȚĂ Olt - 60,28% 
*PREZENȚĂ Dâmboviţa - 58,86% 
*PREZENȚĂ Ilfov - 56,76% 
*PREZENȚĂ Călăraşi - 56,18%
*PREZENȚĂ Gorj - 56,02% 
*PREZENȚĂ Vâlcea - 55,94% 
*PREZENȚĂ Buzău - 54,63% 
*PREZENȚĂ Mehedinţi - 53,89% 
*PREZENȚĂ Sălaj - 53,88% 
*PREZENȚĂ Bihor - 53,76% 
*PREZENȚĂ Ialomiţa - 53,50% 
*PREZENȚĂ Alba - 53,21% 
*PREZENȚĂ Bistriţa-Năsăud - 52,93% 
*PREZENȚĂ Dolj - 52,32% 
*PREZENȚĂ Mureş - 51,51% 
*PREZENȚĂ Prahova - 51,19% 
*PREZENȚĂ Vrancea - 50,85% 
*PREZENȚĂ Hunedoara - 50,84% 
*PREZENȚĂ Argeş - 50,73% 
*PREZENȚĂ Botoşani - 50,28% 
*PREZENȚĂ Caraş-Severin - 50,26% 
*PREZENȚĂ Suceava - 49,81% 
*PREZENȚĂ Constanţa - 49,53% 
*PREZENȚĂ Arad - 49,27% 
*PREZENȚĂ Tulcea - 48,39% 
*PREZENȚĂ Satu Mare - 47,68% 
*PREZENȚĂ Neamţ - 47,64% 
*PREZENȚĂ Maramureş - 47,41% 
*PREZENȚĂ Brăila - 46,57% 
*PREZENȚĂ Galaţi - 45,97% 
*PREZENȚĂ Braşov - 45,45% 
*PREZENȚĂ Bacău - 45,08% 
*PREZENȚĂ Vaslui - 44,92% 
*PREZENȚĂ Cluj - 44,69% 
*PREZENȚĂ Sibiu - 44,33% 
*PREZENȚĂ Covasna - 43,69% 
*PREZENȚĂ Harghita - 43,48% 
*PREZENȚĂ Iaşi - 42,18% 
*PREZENȚĂ Timiş - 40,59% 
*PREZENȚĂ Municipiul Bucureşti - 33,09% 

ALEGERI LOCALE 2016 - REZULTATE PARȚIALE la NIVEL NAȚIONAL. Partidul Social Democrat a obţinut 42,90% din voturile valabil exprimate pentru primari la alegerile locale de duminică, fiind urmat de Partidul Naţional Liberal - cu 34,32%, după centralizarea de către BEC a rezultatelor din 1.838 de secţii din totalul celor 3.186 existente în ţară

ALEGERI LOCALE 2016 - REZULTATE PARȚIALE BUCUREȘTI. Alianţa PSD+UNPR a obţinut la Primăria Capitalei 42,79% din totalul voturilor valabil exprimate la alegerile locale de duminică, urmată de USB - cu 29,70%, după centralizarea de către BEC a rezultatelor din 182 de secţii din totalul celor 1.252 existente în Bucureşti. 

PNL se clasează pe următoarea poziţie cu 11,21%, urmat de PMP - 6,60% şi ALDE - 3%. 

La Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Alianţa PSD+UNPR a obţinut 39,81%, USB - 24,95%, PNL - 13,23%. 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close