Lucrările de așternere a stratului de asfalt de bază au început pe ultima porțiune de 8,6 kilometri rămasă din Lotul 3 Nord al Autostrăzii București (A0). Potrivit secretarului de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, în ultimele două zile au fost realizați 400 de metri liniari de asfalt, scrie Buletin de București.
„A început turnarea primei secțiuni a plăcii de suprabetonare la pasajul peste DN2, sunt în curs de finalizare lucrările de decapare și stabilizare a terenului de fundare și este în curs de finalizare execuția celor 26 podețe”, a anunțat Scrioșteanu.
În paralel, se execută lucrări de umpluturi cu pământ stabilizat (78% realizate) și la stratul de formă din balast (60%). Stratul de fundație din balast a fost executat în proporție de 40%.
Stadiul lucrărilor la structuri
Se lucrează la 6 din cele 7 structuri proiectate:
- Pasaj DN2: armarea plăcii de suprabetonare și umplerea rampelor de acces.
- Nod rutier DN2: placă de suprabetonare și umpluturi.
- Pasaj DC27: cofrare, armare și betonare pentru infrastructură.
- Pasaj DJ300: montarea grinzilor prefabricate.
- Pasaj CF800 București–Constanța: finalizarea elevațiilor, pregătirea montării aparatelor de reazem și a grinzilor, umplerea rampelor de acces.
- Pasaj DN3: relocările de utilități au fost finalizate, urmează forajele pentru piloți.
Pasajul de la DN3, punct critic
Scrioșteanu a precizat că pasajul de la DN3 nu va mai putea fi finalizat în acest an.
„Pentru a putea finaliza lucrările cât mai repede posibil, amplificăm monitorizarea și presiunea pe constructor privind creșterea mobilizării în șantier pe toate zonele de activitate, în special la pasajul de la DN3, care este un punct critic și nu mai poate fi finalizat anul acesta de către constructor. De altfel, analizăm posibilitatea ca până la finalizarea pasajului, să realizăm un nod rutier provizoriu similar cu cel de la DN2, în așa fel încât să se poată utiliza Lotul 4 la momentul finalizării lucrărilor, chiar și Lotul 3”, a menționat secretarul de stat.
Acesta a recunoscut încă din iulie că antreprenorul China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) are o mobilizare modestă pe șantierul Lotului 3 Nord.