Stare de alertă în Motru, unde oamenii pot rămâne fără apă caldă şi căldură în această iarnă, din cauza datoriilor
Publicat acum 5 ore si 0 minute
Şase persoane, între care doi copii, au fost rănite, joi, într-un accident care a avut loc pe DJ 102 B, în comuna prahoveană Drajna, victimele fiind transportate la spital cu diverse traumatisme.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Raluca Brezeanu, două autoturisme au intrat în coliziune, impactul având loc, din primele cercetări, pe fondul neadaptării vitezei în curbă.
Şase persoane, între care doi copii de trei, respectiv 12 ani, au fost rănite.
Victimele, care au suferit fracturi şi traumatisme cranio-cerebrale, au fost transportate la spital, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae.