Antena 3 CNN Coronavirus Adrian Streinu-Cercel: "Stați în casă de Paște, nu primiți pe nimeni. Vizitele ar avea un efect catastrofal"

Adrian Streinu-Cercel: "Stați în casă de Paște, nu primiți pe nimeni. Vizitele ar avea un efect catastrofal"

Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Matei Balș, a declarat la Antena 3 că ne așteaptă zile grele și că cel mai bun lucru pentru toată lumea este să nu ieșim din casă.

de Claudia Simion    |   

"Problema e ce avem noi de gând să facem. Ne așteaptă câteva zile grele pe noi, cei din serviciul sanitar. Îi așteaptă zile grele și pe cei care trebuie să stea acasă. Nu ieșiți din casă! Nu vă întâlniți cu cei care vin de pe stradă. Pot să fie contaminați, pot să nu fie contaminați. Nu vă jucați cu focul", a spus profesorul.

Streinu-Cercel a afirmat că rata de mortalitate în România din cauza infecției cu coronavirus este de 5,7%. În cazul gripei este de sub 1%.

"E vorba de trei pante. Una joasă, care reprezintă rata de mortalitate. E mare, totuși, la numărul de pacienți. 5,7 e rata de mortalitate în România. La gripă e sub 1%. Mai avem o pantă măricică, care e rata vindecărilor. Și avem o pantă și mai mare care reprezintă cazurile pozitive. Dacă vrem să menținem aceste hărți, trebuie să stăm în aceste zile acasă. Nu trebuie să primim pe nimeni. Stăm izolați ca să nu ne contaminăm. Cel mai bun lucru care vi se poate întâmpla de Paștele acesta e să nu vă îmbolnăviți", a mai spus profesorul Streinu-Cercel.

Adrian Streinu-Cercel: "Stați în casă de Paște, nu primiți pe nimeni. Vizitele ar avea un efect catastrofal"

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române