Administrația Națională de Meteorologie a emis luni o atenționare meteo imediată, de tip nowcasting, cod portocaliu de vânt puternic, valabilă astăzi, între orele 15:15 și 18:00, în mai multe localități.
Potrivit meteorologilor, în mai multe zone din județul Botoșani sunt așteptate rafale de vânt care pot atinge viteze de 70 până la 90 km/h.
Sunt vizate următoarele localități: Albești, Trușești, Ștefănești, Coțușca, Călărași, Avrămeni, Manoleasa, Vlăsinești, Dângeni, Santa Mare, Durnești, Dobârceni, Mihălășeni, Hănești, Săveni, Ripiceni, Românești, Mitoc și Adășeni.
Atenționarea este valabilă pe termen scurt și vizează fenomene meteorologice imediate, specifice avertizărilor nowcasting.
Vântul puternic poate doborî copaci sau stâlpi și poate provoca avarii la construcții ușoare. Autoritățile recomandă populației să evite deplasările în aer liber în zonele expuse, să nu se adăpostească sub copaci și să asigure obiectele care pot fi luate de vânt.
ANM a emis, luni, mai multe alerte meteo, valabile în aproape toată țara, în Săptămâna Mare. Va ninge, iar în unele zone se va depune zăpadă, spun meteorologii.
Cod portocaliu de vânt puternic în zona montană din Cluj
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod portocaliu de tip nowcasting pentru județul Cluj.
Avertizarea a fost emisă în data de 06 aprilie 2026, la ora 15:16, și este valabilă începând cu ora 15:30 până la ora 18:30.
Conform meteorologilor, vizată este zona de munte a județului Cluj, la altitudini de peste 1800 de metri.
În intervalul menționat se vor semnala intensificări puternice ale vântului, cu rafale ce pot atinge viteze de 120 până la 140 km/h.