Antena 3 CNN Actualitate Alex Gavan, precizări pe Facebook despre colaborarea cu Ministerul Mediului: Nu presupune un program de la 9 la 17

Alex Gavan, precizări pe Facebook despre colaborarea cu Ministerul Mediului: Nu presupune un program de la 9 la 17

Alpinistul Alex Găvan a anunţat luni, pe contul său de Facebook, că a acceptat să colaboreze "şi formal, în calitate de consilier personal" cu ministrul Mediului Cristiana Paşca Palmer.

"Dragi prieteni, după cum ştiţi, în afară de performanţa la altitudine sunt foarte implicat şi în diverse cauze, în special legate de mediu. Şi când spun «implicat» nu am în minte doar genul acela de activism fără substanţă, ci o abordare orientată către soluţii. Văd acest gen de implicare nu ca pe o opţiune, ci ca pe o datorie. Pe care toţi o avem faţă de noi înşine şi faţă de cei de lângă noi. Acesta este, de altfel, unul dintre motivele pentru care am acceptat să colaborez ţi formal, în calitate de consilier personal, cu ministrul mediului, doamna Cristiana Paşca Palmer. Fără politică, la fel de rezonabil sau mai puțin rezonabil ca şi până acum, cum aţi văzut, de altfel, de fiecare dată", şi-a motivat decizia Găvan.

Alex Găvan a ținut însă să precizeze că este vorba de ”o colaborare bazata pe voluntariat”, care ”nu presupune un program de la 9 la 17”

”In paralel, expeditiile mele himalayene, ca si toate celelalte proiecte personale, merg inainte”, a mai scris Alex Găvan, pe Facebook.

 




Subiecte în articol: Alex Gavan Ministerul Mediului
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia