Antena 3 CNN Actualitate Alexandru Rogobete: Am semnat un nou program de formare şi evaluare constantă pentru personalul medical

Alexandru Rogobete: Am semnat un nou program de formare şi evaluare constantă pentru personalul medical

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 17:17 14 Ian 2026 Modificat la 17:21 14 Ian 2026
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii. Sursa foto: Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că a semnat miercuri un nou program de formare şi evaluare constantă pentru personalul medical din ATI, finanţat din Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), conform Agerpres. Rogobete a mai transmis a fost modificat ordinul de funcționare a secțiilor ATI şi s-a introdus în structura de personal epidemiolog propriu secției ATI și asistent medical responsabil cu controlul infecțiilor.

Anunţul ministrului Sănătăţii a fost făcut într-o postare pe Facebook, pe care a început-o astfel: "Am spus-o de multe ori și o spun din nou, cu toată responsabilitatea: în ATI lucrează oameni, nu roboți. Oameni care iau decizii vitale, sub presiune constantă, ore în șir, uneori la limita rezistenței umane.

Am spus și acum câteva luni, clar și fără echivoc: pentru controlul infecțiilor nosocomiale avem nevoie de măsuri concrete, nu doar de constatări și vorbe politice. Păreri s-au dat destule. Prea mulți ani".

Ulterior, Alexandru Rogobete a mai făcut următoarele precizări: "Pentru controlul infecţiilor nosocomiale avem nevoie de măsuri concrete, nu doar de constatări şi vorbe politice. (...) Iată câteva măsuri concrete care deja se întâmplă: am modificat ordinul de funcţionare a secţiilor ATI, introducând în structura de personal epidemiolog propriu secţiei ATI şi asistent medical responsabil cu controlul infecţiilor; astăzi, am semnat un nou program de formare şi evaluare constantă pentru personalul medical, finanţat din PNRR.

Programul Naţional de formare de formatori pentru asistenţii medicali din ATI. (...). Construim o rețea națională de asistenți medicali ATI care devin formatori pentru alți colegi. Oameni din sistem, nu din afara lui. Oameni care vor construi echipe mai unite, mai atente unii la alții și mai sigure pentru pacienți, în fiecare secție de terapie intensivă.

Siguranța pacientului nu se naște din hârtii, ci din echipe care se cunosc, se susțin și lucrează coerent, chiar și sub presiune. Iar acest program este gândit să rămână în sistem și să întărească munca în echipă din ATI. Pentru că, în sănătate, înainte de orice procedură, este omul. (...)".

Potrivit ministrului, siguranţa pacientului nu se naşte din hârtii, ci din echipe care se cunosc, se susţin şi lucrează coerent, chiar şi sub presiune, iar programul este gândit să rămână în sistem şi să întărească munca în echipă din ATI. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole