Antena 3 CNN Politică Alexandru Rogobete: „Mi se pare de noaptea minţii ca ministrul Sănătăţii să spună oamenilor: 'vă rog să nu bateți doctorii'”

Alexandru Rogobete: „Mi se pare de noaptea minţii ca ministrul Sănătăţii să spună oamenilor: 'vă rog să nu bateți doctorii'”

A.O.
1 minut de citit Publicat la 18:55 17 Feb 2026 Modificat la 18:55 17 Feb 2026
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii. Sursa foto: Agerpres

Alexandru Rogobete a declarat, după ce o doctoriță din Târgu Jiu a fost agresată de părinții unei fete pe care încerca să o salveze, că i se pare că este de „noaptea minții” că în anul 2026 ministrul Sănătății trebuie să roage oamenii să nu lovească doctorii. Ministrul Sănătății a adăugat că astfel de fapte trebuie încadrate la „ultraj”, iar agresorii trebuie să răspundă în fața legii. 

De asemenea, ministrul Rogobete a precizat sunt necesare măsuri legislative „clare, concrete, simple”, uşor aplicabile, şi care „să apere” personalul medical de „astfel de personaje.”

„Am discutat inclusiv cu doamna preşedinte al Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, să schimbăm legea. Mi se pare de noaptea minţii ca în anul 2026 ministrul Sănătăţii să vină la televizor şi să spună oamenilor «vă rog să nu mergeţi în spitale să bateţi doctorii». Dar e realitatea pe care o trăim, din păcate, şi atunci cred că va trebui să venim cu măsuri legislative clare, concrete, simple, ce pot fi aplicate uşor şi care să apere personalul medical de astfel de personaje care, din punctul meu de vedere, ar trebui să răspundă în faţa legii”, a declarat, marţi, ministrul Alexandru Rogobete.

Ministrul a subliniat că se referă la măsuri privind protejarea personalului medical. „Mă refer la măsuri de protecţie pentru personalul medical şi, de ce nu, să considerăm că astfel de manifestări pot fi incluse în zona ultrajului”, a spus el. 

Un medic de la Spitalul Judeţean Târgu-Jiu a fost bruscat şi împins de ruda unei paciente aflate la Unitatea de Primiri Urgenţe, pe care încerca să o stabilizeze. Agentul de pază a intervenit imediat, iar angajaţii din UPU au sunat la Poliţie. La ieşirea din salonul unde a avut loc agresiunea, medicul a alunecat şi s-a lovit puternic la picior. 

Conducerea spitalului a condamnat „ferm” orice formă de violenţă împotriva personalului medical. 

Potrivit procurorilor, două persoane, un bărbat şi o femeie, au fost reţinute în urma agresiunii.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole