Adrian Măniuțiu, realizatorul emisiunii Income Magazine, a explicat de ce majorarea salariului minim riscă să alimenteze spirala dezechilibrelor economice și ar putea duce la o creștere puternică a inflației, care ar putea atinge 10% până la sfârșitul anului. Economistul a precizat că, în lipsa unor reforme substanțiale în administrația publică, care să reducă considerabil cheltuielile publice, o creștere artificială a salariului minim va destabiliza mediul de afaceri, va reduce investițiile și va diminua și mai mult puterea de cumpărare a românilor, deoarece prețurile vor crește.
Economistul a criticat dur lipsa reformei administrației publice promisă de Guvernul Bolojan.
„Ar avea un efect absolut nefast creșterea. E nevoie poate de o creștere, dar hai să o discutăm din 2026 când vedem rezultatele clamate și mult așteptate ale „reformei” pe care o traversăm acum și care din păcate întârzie. E sublimă, dar lipsește cu desăvârșire.
Unde e adevăratul plan? Nu vreau un efect imediat, dar unde este adevăratul plan al reducerilor cheltuielor statului. Lipsește și lipsesc și rezultatele. Acolo trebuie început. Să vedem cum reducem pe bune, dar fără să afectăm investițiile, nu e un echilibru ușor”, a spus realizatorul Income Magazine la Antena 3 CNN.
Majorarea salariului minim ar duce la noi creșteri de prețuri
În absența reducerii cheltuielilor statului și măsuri de stimulare a investițiilor, majorarea salariului minim ar reprezenta o nouă povară pentru mediul de afaceri, dar și pentru oameni, care vor deconta și ei acest cost extra, spune Măniuțiu.
„Acum, pe fond de inflație dacă tu vii, știind spirala dezechilibrului economic, ai inflație, scade puterea de cumpărare, scade consumul, ai o problemă de încasări la buget, vii cu creșteri de taxe pui și mai mare presiune pe gospodării, dar totodată și pe firme.
În momentul în care vii și crești salariul minim, e un concept pe care unii îl contestă, alții îl acceptă, nu discutăm asta, dar în principiu ar trebui să îl regleze piața muncii, cererea și oferta (ar trebui să spună) unde ar trebui să fie o plată corectă și echilibrată”, a explicat realizatorul Income Magazine.
Adrian Măniuțiu a atras atenția că în luarea unei decizii ar trebui să fie luat în considerare punctul de vedere al firmelor, iar un studiu realizat de Confederația Patronală IMM România spune că 55% din firme ar crește prețurile dacă s-ar majora salariul minim. „Alimentează această spirală inflaționistă absolut spectaculoasă”, a atras atenția economistul.
„M-aș uita la ce spun firmele. Un studiu făcut de Confederația Patronală IMM România în octombrie în rândul a aproape 2600 de firme spune așa: antreprenorii și-ar amâna investițiile, au fost afectați de ce se întâmplă acum și din perspectivă psihologică și economică, ce s-a întâmplat în ultimele 12 luni, nu doar cu creșterea TVA-ului.
55% din firme înregistrează scăderi ale vânzărilor, o scădere a cifrei de afaceri, toată lumea se confruntă cu două probleme: cum să reușească să își optimizeze costurile, adică sunt pe scădere, sperând că vor reuși să le reducă pentru la anul și să vadă cum fac față a unei scăderi a cifrei de afaceri.
O creștere a salariului minim acum, imediat, din ianuarie, ar duce la creșterea prețurilor. Suntem în acea spirală a dezechilibrului, orice creștere se transpune mai departe în prețuri.
Avem angajații de la stat, dar nu știu câți din cei cu salariu minim sunt la stat. E un etalon. Când forțezi o creștere artificială, impusă, în piață a unui salariu, chiar dacă îmi doresc ca toți românii să câștige cât mai bine, creșterea asta se va transpune în prețuri.
55% dintre firme au spus că vor transpune imediat în preț și ar opri investițiile”, a precizat realizatorul Income Magazine.
Adrian Măniuțiu a adăugat că nu este momentul acum pentru majorarea salariului minim. „Nu asta este ordinea. Ar crește costurile pentru firme, scade competitivitatea, crește riscul muncii la negru și alimentează această spirală inflaționistă absolut spectaculoasă. La finalul anului probabil că vom avea inflație de 10%”, a conchis economistul.
În prezent, salariul minim este de 4.050 de lei brut ((2.574 de lei net).
Aproximativ 1,8 milioane de români încasează, în prezent, salariul minim pe economie, cel mai mulți în sectorul privat. Este şi motivul pentru care mediul de afaceri nu susţine creşterea, mai ales dacă s-ar elimina şi scutirea de taxe şi impozite pentru 300 de lei.
Totodată însă, România trebuie să majoreze salariul minim pentru a respecta formula la nivel european. De asemenea, și sindicatele au cerut această majorare.