Antena 3 CNN Economic "Angajatorii își reconsideră toate planurile, presiunea e și mai mare". Niciun domeniu nu e sigur. Ce urmează după valul de concedieri

"Angajatorii își reconsideră toate planurile, presiunea e și mai mare". Niciun domeniu nu e sigur. Ce urmează după valul de concedieri

G.M.
2 minute de citit Publicat la 10:00 08 Mai 2026 Modificat la 10:00 08 Mai 2026
Mii de români au rămas deja fără loc de muncă în primele luni ale anului, iar valul de concedieri ar putea continua. FOTO: Getty Images

Criza politică prelungită pune o presiune economică imensă pe spatele românilor. Mii de români au rămas deja fără loc de muncă în primele luni ale anului, iar valul de concedieri ar putea continua în condiţiile în care tot mai multe firme se luptă să supravieţuiască. Doar în primele luni din 2026 aproape 2.000 de firme au intrat în insolvenţă. Paul Aparaschivei, director executiv Concordia, a declarat vineri, la Antena 3 CNN, că tendința va continua și că cei mai afectați sunt angajații din sectorul auto sau din industria mobilei.

În zona privată au fost aproximativ 1.000 de persoane concediate colectiv în fiecare lună, potrivit ANOFM, iar aproximativ 500 de firme au intrat în insolvență lunar. 

"Ne așteptăm ca tendința să continue, atât timp cât cauzele care ne-au adus aici nu sunt adresate frontal și foarte serios și ținând cont de situația grea din economie. M-aș referi în primul rând la costul crescut al energie. În România, companiile plătesc pentru energie mult mai mult decât companii similare din regiune sau din afara Uniunii Europene. 

Or, atât timp cât România va avea energie foarte, foarte scumpă, comparativ cu alte alte regiuni din Uniunea Europeană, companiile noastre nu vor fi competitive. Presiunea pe ele va fi una foarte mare, combinată cu cadru fiscal modificat în ultimul an", a declarat Paul Aparaschivei, director executiv Concordia.

Întrebat care sunt cele mai vulnerabile domenii din mediul privat, el a menționat industria auto, unde anul trecut au fost disponibilizate 10.000 de persoane.

"În mod cert, angajatorii au intrat, au făcut un pas în spate și își reconsideră toate planurile, inclusiv planurile salariale, pentru că miza oricărui angajator este să susțină business-ul, să trăiască și să nu închidă la finalul anului.

Pe lângă asta, dacă e să vorbim de sectoare puternic afectate atât anul trecut, cât și la începutul acestui an, putem să ne referim, de exemplu, la niște campioni ai economiei în trecut. Aici vorbim despre industria auto și toată orizontala ei, unde am văzut undeva la 10.000 de locuri de muncă disponibilizate în 2025.

De la începutul acestui an e afectată și industria mobilei, care era un puternic exportator. În ultima perioadă am văzut fabrici de mobilă închise și cel puțin 2.000 de oameni disponibilizați, dar și sectoare de servicii tot așa foarte bune, contributoare la buget în trecut, cum este IT-ul, care în ultima perioadă a început să disponibilizeze", a spus reprezentantul Concordia.

România a înregistrat o rată a şomajului de 6,1%, în luna martie a acestui an, în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea din februarie, cu un nivel în continuare ridicat în rândul tinerilor (15-24 de ani), de 28,2%, arată datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Veniturile nu mai ţin pasul cu scumpirile, astfel că oamenii renunţă la cheltuielile pe care nu le consideră necesare, pentru a-şi putea plăti facturile lunare. Consumul, motorul economiei, este acum în picaj. Consumul în servicii a scăzut, în luna februarie, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 6,2% .

Românii au renunţat la multe servicii, cum ar fi frecventarea saloanelor de înfrumuseţare, unde consumul a scăzut cu 22%. Iar în sectorul HoReCa avem o scădere de 12%. 

Dar cele mai proaste vânzări, de la pandemie încoace, sunt în retail, în supermarketuri. Pentru luna februarie, avem o scădere de 6,2%. Ceea ce se simte şi în coşul de cumpărături. Dacă, în 2025, o familie plătea 550 lei pentru un coş săptămânal, în 2026 aceeaşi familie îşi permite doar 500 lei, adică o economie, în medie, de 50 lei pe săptămână. 

 

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole