Antena 3 CNN Externe Anglia redeschide granițele, însă doar pentru vaccinați, începând cu 2 august. Fără carantină pentru călătorii din Europa și SUA

Anglia redeschide granițele, însă doar pentru vaccinați, începând cu 2 august. Fără carantină pentru călătorii din Europa și SUA

Anglia redeschide granițele pentru persoanele vaccinate din Europa și SUA, la data de 2 august.

de Alexandru Negrici    |   

Deși carantina a fost eliminată, rămâne obligativitatea prezentării unui test negativ Covid efectuat înainte de intrarea în țară.

Ministrul Tansporturilor, Grant Shapps, este cel care a făcut anunțul pe Twitter.

 ”Sprijinim reunirea persoanelor care locuiesc în SUA și în țările europene cu familia și prietenii lor din Marea Britanie”, se arată în postarea acestuia.

Potrivit oficialului, persoanele care călătoresc în Anglia trebuie să prezinte dovada imunizării cu un vaccin autorizat de agențiile din SUA sau din Europa.

Prin urmare, americanii trebuie să demonstreze că au fost vaccinați, prezentând cardul de vaccinare, iar europenii trebuie să prezinte ”certificatul verde Covid”.

Subiecte în articol: Anglia
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!