
Alexandru Negrici
Dacia Sandero a fost cea mai bine vândută mașină din Europa, în iulie. Volkswagen Golf e depășit de modelul uzinei de la Pitești
Un român a plănuit „ca în filme“ evadarea dintr-o închisoare spaniolă. Urma să „răpească un polițist cu ajutorul unui pistol adus de o dronă“
Moartea unui român, ascunsă de statul român, timp de șase ani, din cauza incompetenței. Familia cere să se facă dreptate
SUA avertizează: Alte atentate pot avea loc în Kabul. Zona e survolată intens de americani, în colaborare și cu talibanii
Un bărbat a dat foc apartamentului unde se afla soția lui, după care a fugit
Capul unui adolescent a fost găsit în frigiderul fostului fotbalist Richard Gyamfi. Părți ale altor două cadavre au fost găsite în același loc
În România se scurge, fără încetare, unul dintre cele mai periculoase gaze cu efect de seră înregistrate vreodată
Bebelușul pozat cum doarme pe bagaje în aeroportul din Kabul a reușit să scape de furia talibanilor. A ajuns în Bahrain, împreună cu familia
Reprezentanții ONU sunt terorizați de talibani. Unii sunt opriți chiar la aeroport, identificați și bătuți cu bestialitate
O copilă avea 14 luni când părinții au legat-o de bomba care a lăsat-o fără picioare. Tânăra participă acum la Olimpiadă
România va participa cu 200 de militari la operațiunea NATO de evacuare a cetățenilor din Afganistan
O bandă de infractori din Costa Rica a ucis mai multe persoane cu țuică de casă
O româncă a fost bătută cu bestialitate într-un magazin din Italia. Niciun cumpărător nu a intervenit pentru a o ajuta
Tentativă oribilă de crimă la o universitate din Germania: Apa era otrăvită. Șapte persoane au primit tratament medical
Român arestat în Creta după ce l-a ucis pe tatăl unui copil chiar în fața celui mic. Și-a împușcat victima de 5 ori
Vladimir Putin nu intenționează să implice Rusia în afacerile interne din Afganistan: „Am învăţat lecţiile necesare"
Biden refuză să prelungească termenul de evacuare din Afganistan, deși e presat de Merkel și restul liderilor G7
Charlie Watts, toboșarul legendarei trupe Rolling Stones, a murit la vârsta de 80 de ani
Fetiță nou-născută purtată în spatele sicriului la înmormântarea mamei nevaccinate pe care nu a întâlnit-o niciodată