Antena 3 CNN Externe O bandă de infractori din Costa Rica a ucis mai multe persoane cu țuică de casă

O bandă de infractori din Costa Rica a ucis mai multe persoane cu țuică de casă

Șapte persoane au fost reținute după ce s-a descoperit că au omorât mai mulți oameni cu țuică de casă care conținea metanol.

O bandă de infractori din Costa Rica a ucis mai multe persoane cu țuică de casă
Sursa foto: Twitter
de Alexandru Negrici    |    25 Aug 2021   •   17:24

Șapte persoane care făceau parte din grupul infracțional au fost reținute, iar autoritățile au analizat traseul intrării alcoolul mortal în țară.

O bandă de infractori a profitat de permisele de import pentru a introduce ilegal alcool metilic în San Jose. 

Cu un permis de import de băuturi alcoolice, suspecții au introdus în țară etanol pe care l-au amestecat cu apă și l-au vândut ilegal drept „guaro“, echivalentul țuicii românești.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Banda de infractori a fost destructurată marți, la ora 6 dimineața, după ce agenți ai Secției de Combatere a Crimei Organizate din cadrul Serviciului de Investigații Judiciare (SIEJ) au efectuat opt percheziții simultane la șapte locuințe și la un depozit, conform știridiaspora.ro. 

Au fost confiscate și trei camioane care se presupune că au fost folosite pentru distribuirea băuturii în Costa Rica.

Liderii rețelei, bărbați și femei, au între 25 și 63 de ani. În cele din urmă, deținuții au fost trimiși cu un raport la Procuratură, pentru a se putea stabili statutul lor juridic.

Între 2019 și 2021, 95 de persoane au murit în Costa Rica din cauza consumului de băuturi alcoolice alterate cu metanol, iar un bărbat de origine română, figurează ca suspect în acest caz.

 

×
Subiecte în articol: Costa Rica
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close