Centrul Infotrafic al Poliției Române îi avertizează pe șoferii care călătoresc, în acest final de săptămână, spre zonele turistice că este în vigoare o avertizare meteo de vreme rea și le recomandă să se informeze cu privire la starea carosabilului pe traseul pe care urmează să îl parcurgă.
„În acest weekend este în vigoare o atenționare meteorologică cod galben, valabilă în perioada 20 februarie, ora 12:00, - 22 februarie, ora 10:00, care vizează precipitații însemnate cantitativ, strat de zăpadă, intensificări ale vântului, ghețuș, polei, viscol în sudul Moldovei, Muntenia, Carpații de Curbură, sud-estul Olteniei și Dobrogea”, a transmis Centrul Infotrafic.
Pentru siguranța participanților la trafic conducătorii auto trebuie;
- să își asigure o bună vizibilitate din autovehicul prin curățarea parbrizului, a lunetei și a geamurilor laterale;
- să ruleze cu o viteză adaptată condițiilor de trafic și de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță;
- să folosească frâna de motor pentru reducerea vitezei dacă circulă pe un carosabil umed sau alunecos;
Polițiștii reamintesc că pentru deplasarea pe suprafețe carosabile acoperite cu polei, gheață sau zăpadă este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă.