Antena 3 CNN Externe Trump anunță că a stabilit să se întâlnească cu Putin la Budapesta: „S-au făcut progrese mari” pentru încheierea războiului din Ucraina

Trump anunță că a stabilit să se întâlnească cu Putin la Budapesta: „S-au făcut progrese mari” pentru încheierea războiului din Ucraina

R.K.
2 minute de citit Publicat la 17:51 16 Oct 2025 Modificat la 23:23 16 Oct 2025
Donald Trump și Vladimir Putin vor discuta la telefon. Foto: GettyImages

Președintele american Donald Trump a avut joi o convorbire telefonică cu președintele rus Vladimir Putin pentru a discuta despre războiul cu Ucraina. Președintele SUA a anunțat, după discuția cu Putin, că urmează să se întâlnească cu acesta în Ungaria. Potrivit acestuia, convorbirea, care are loc cu o zi înainte de vizita lui Zelenski în SUA, a fost „una foarte productivă”.

„Tocmai am încheiat conversația mea telefonică cu președintele Vladimir Putin, și a fost una foarte productivă. Președintele Putin m-a felicitat pe mine și Statele Unite pentru Marea Realizare a Păcii în Orientul Mijlociu, ceva ce, a spus el, a fost visat de secole. Cred, de fapt, că succesul din Orientul Mijlociu va ajuta în negocierile noastre pentru a pune capăt războiului dintre Rusia și Ucraina.

Președintele Putin i-a mulțumit Primei Doamne, Melania, pentru implicarea ei în activitățile cu copiii. A fost foarte recunoscător și a spus că acest lucru va continua. Am petrecut, de asemenea, mult timp discutând despre comerțul dintre Rusia și Statele Unite, după încheierea războiului cu Ucraina.

La finalul apelului, am convenit că va avea loc o întâlnire a consilierilor noștri de rang înalt, săptămâna viitoare. Întâlnirile inițiale ale Statelor Unite vor fi conduse de Secretarul de Stat Marco Rubio, împreună cu diverse alte persoane, ce urmează a fi desemnate. Locația întâlnirii urmează să fie stabilită.

Apoi, președintele Putin și cu mine ne vom întâlni într-un loc convenit — Budapesta, Ungaria — pentru a vedea dacă putem pune capăt acestui „rușinos” război dintre Rusia și Ucraina. Mâine mă voi întâlni cu președintele Zelenski, în Biroul Oval, unde vom discuta despre conversația mea cu președintele Putin și despre multe altele. Cred că s-au făcut progrese mari în urma conversației telefonice de astăzi”, a anunțat Donald Trump, pe rețeaua sa socială.

Anterior, Trump a scris un mesaj chiar în timpul discuției.

""Vorbesc chiar acum cu președintele Putin. Conversația este în desfășurare, este una lungă, și voi relata conținutul, la încheierea acesteia, la fel ca și președintele Putin", a scris președintele SUA pe Truth Social .

 

Convorbirea va avea loc cu o zi înainte ca Trump să-l primească pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă. Trump și Zelenski vor discuta despre posibilitatea ca Ucraina să primească rachete Tomahawk cu rază lungă de acțiune.

Președintele Trump a declarat săptămâna trecută că i-a spus lui Zelenski că i-ar putea da lui Putin un nou ultimatum: fie Rusia poartă discuții serioase de pace, fie Ucraina primește rachete Tomahawk.

Miercuri, președintele Statelor Unite a anunțat că Ucraina se pregătește de o nouă ofensivă majoră împotriva Rusiei invadatoare, și că guvernul american ar putea să furnizeze arme care să-i ajute să o ducă la bun sfârșit, inclusiv temutele rachete Tomahawk, care i-au speriat pe ruși în ultima perioadă

El a afirmat din nou că Rusia ar fi trebuit „să câștige acest război” în prima săptămână, dar conflictul militar a intrat acum în al patrulea an. „Tot ce ne dorim de la președintele Putin este să înceteze să mai ucidă ucraineni și ruși, pentru că ucide mulți ruși!”, a mai spus liderul de la Casa Albă.

„Probabil îi voi spune lui Putin: «Uite, dacă acest război nu poate fi rezolvat, le voi trimite rachete Tomahawk»”, a spus președintele american. De asemenea, el a precizat că dorește să afle mai multe despre modul în care Ucraina intenționează să utilizeze armele cu rază lungă de acțiune.

Putin avertizase, anterior, că o astfel de mișcare ar marca o etapă „calitativ nouă” de escaladare și ar „distruge” relațiile dintre Moscova și Washington.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole