Antena 3 CNN Coronavirus Bilanţ COVID-19 din 30 octombrie 2022, în România. Sute de români s-au îmbolnăvit în ultimele 24 de ore

Bilanţ COVID-19 din 30 octombrie 2022, în România. Sute de români s-au îmbolnăvit în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 209 cazuri noi de persoane infectate cu SARS CoV-2, cu 143 mai puține față de ziua anterioară, potrivit raportului de astăzi transmis de Ministerul Sănătății.

de Georgiana Adam    |   

"În intervalul 29.10.2022 (10:00) – 30.10.2022 (10:00) nu a fost raportat de către INSP niciun deces.

35 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 18 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 787, cu 36 mai multe față de ziua anterioară. 

De asemenea, la ATI sunt internate 98 de persoane, cu 4 mai puține față de ziua anterioară. Din cei 98 pacienți internați la ATI, 88 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 55 sunt minori, 52 fiind internați în secții, cu 7 mai mulți față de ziua anterioară și 3 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Până astăzi, 67.186 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 1.354 teste RT-PCR (718 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 636 la cerere) și 3.529 teste rapide antigenice. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.575.419 teste RT-PCR și 11.878.641 teste rapide antigenice", se arată în comunicatul transmis de Ministerul Sănătăţii.
 

Subiecte în articol: COVID-19 bilant
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă