Antena 3 CNN Economic Biletul de metrou se face 7 lei. Economist: Metrorex e „gaură neagră” în buget, iar Ministerul Transporturilor închide ochii

Biletul de metrou se face 7 lei. Economist: Metrorex e „gaură neagră” în buget, iar Ministerul Transporturilor închide ochii

I.C.
1 minut de citit Publicat la 14:27 06 Apr 2026 Modificat la 15:20 06 Apr 2026
Posibila majorare a tarifului la metrou de la 5 la 7 lei stârnește critici dure din partea economiștilor. Foto: Facebook/Adrian Negrescu

Posibila majorare a tarifului la metrou de la 5 la 7 lei stârnește critici dure din partea economiștilor. Adrian Negrescu atrage atenția că seria de scumpiri succesive nu are precedent și nu este justificată de calitatea serviciilor oferite.

Într-o postare pe Facebook, acesta subliniază că decizia vine la doar un an după creșterea bruscă a prețului de la 3 la 5 lei. „Vorbim despre o scumpire succesivă fără absolut niciun precedent pe piața transporturilor de călători din România”, afirmă economistul, criticând și lipsa de reacție a autorităților: „Toate aceste decizii se întâmplă sub privirile aparent pasive ale Ministerului Transporturilor”.

Adrian Negrescu spune că o astfel de majorare ar trebui să fie susținută de îmbunătățiri vizibile, însă realitatea din teren este diferită. 

„Călătorii se confruntă zilnic cu aglomerație, trenuri vechi fără aer condiționat și întârzieri majore în livrarea noilor garnituri din contractele publice”, spune el, adăugând că „singura explicație a scumpirii pare să fie acoperirea nivelului salarial din cadrul companiei”.

Economistul atrage atenția și asupra dependenței Metrorex de subvențiile de la stat. Veniturile din bilete și abonamente nu acoperă costurile, iar compania funcționează cu ajutoare anuale consistente de la buget. „Aceste ajutoare financiare guvernamentale depășesc în mod frecvent pragul uriaș de 700 sau chiar 800 de milioane de lei”, precizează el.

Potrivit datelor din 2025 invocate de Negrescu, cheltuielile cu personalul reprezintă cea mai mare parte a bugetului. „Cheltuielile cu personalul au ajuns să reprezinte 37,95% din totalul bugetului. Asta înseamnă un efort financiar de aproximativ 1,05 miliarde de lei direcționat exclusiv către angajați”.

În același timp, spune economistul, restul cheltuielilor de exploatare sunt mai mici, iar banii pentru bunuri și servicii esențiale sunt limitați. „Achiziția de bunuri și servicii esențiale abia atinge 25,07%”, sumă care acoperă energia electrică, piesele de schimb și mentenanța.

Negrescu critică dur lipsa de intervenție a autorităților: „Este revoltător faptul că Ministerul Transporturilor închide ochii la derapajele financiare, iar interesele călătorilor rămân complet neapărate”.

În opinia sa, situația Metrorex reflectă probleme structurale mai profunde. „Metrorex a devenit prototipul perfect al companiei de tip «gaură neagră» pentru bugetul național”, spune el, adăugând că este vorba despre „o entitate de stat complet nereformată, care impune tarife din ce în ce mai aspre pentru servicii publice de o calitate adesea îndoielnică”.

În final, economistul ridică o întrebare care, spune el, preocupă tot mai mulți bucureșteni: „Oare când vom asista la o reformă reală și asumată în cadrul acestei companii vitale?”

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole