Antena 3 CNN › Politică › Ce se întâmplă cu cele 26 de județe care ar putea dispărea. „Arhitectul” reformei administrative explică: „Avem 2 factori de presiune”

Ce se întâmplă cu cele 26 de județe care ar putea dispărea. „Arhitectul” reformei administrative explică: „Avem 2 factori de presiune”

A.O.
4 minute de citit Publicat la 18:32 11 Noi 2026 Modificat la 18:36 11 Noi 2026
Dragoș Benea a explicat la Antena 3 CNN cum ar trebui să arate reforma administrativă. Foto: Antena 3 CNN

Prima etapă a reformei administrativ-teritoriale ar trebui încheiată până la alegerile din 2028, astfel încât acel scrutin să reflecte noua organizare a țării, a declarat miercuri, în exclusivitate la Antena 3 CNN, europarlamentarul PSD Dragoș Benea, arhitectul acestui proiect aflat în lucru. Social-democratul a spus că în acest scenariu „toate partidele vor pleca de la zero”. Benea a adăugat că această reformă trebuie să aibă loc până în 2028 pentru ca România să poată obțină mai multe fonduri europene, în caz contrar, localitățile sub 3000 de locuitori vor rămâne „condamnate la subdezvoltare”. 

Dragoș Benea, vicepreședinte PSD și coordonatorul grupului de lucru care pregătește reforma, a explicat că în acest moment România se află sub presiunea a două momente-cheie pentru a implementa reforma administrativ teritorială până în 2028: alegerile locale și cadrul financiar multianual 2028 - 2034 al Uniunii Europene. 

„Avem doi factori de presiune: alegerile locale din 2028, această hartă ar trebui să fie validă și startul pe competiția pentru fondurile europene pentru 2028 - 2034. Trebuie să prindă aceste comunități mult mai pregătite. Comunități care sunt azi sub 3.000 de locuitori sunt condamnate la subdezvoltare.

(...) Alegerile din 2028, când ar trebui să intre în funcțiune acest sistem, se pleacă de la zero. Toate partidele pleacă de la zero (...) Nu știu unde va fi Buzăul... va fi cu Prahova, va fi cu Galați, nu speculez”, a explicat Dragoș Benea. 

Prima etapă a reformei: comasarea voluntară

Social-democratul a adăugat că în acest moment proiectul este în lucru și nu poate avansa un calendar, deoarece „calendarul nu este la PSD, ci la guvern”. Totuși, într-o primă etapă va urma o comasare voluntară a localităților care au sub 1.500 de locuitori. 

„În acest moment se demarează comasarea voluntară de către Ministerul Dezvoltării cu localități de până la 1.500 de locuitori, atrag atenția, sper să se comaseze localități până la 1.500 voluntar, dar care totuși să treacă de cifra de 3000. Adică nu să comasăm 800 cu 800 și să facem 1.600. Sau și mai puțin. (...) Cei care fac acest proiect, așa ar trebui să impună această cifră de bun simț de 3.000. Adică să nu ne trezim că din trei comune nu facem nici 2.500 de locuitori”, a spus Benea. 

Curțile de Apel, model pentru comasarea județelor

Europarlamentarul PSD a explicat că, în ceea ce privește comasarea unor județe pentru a reduce numărul total al acestora, planul său are la bază modul de organizare al Curților de Apel. În România funcționează 15 curți de apel civile, ale căror circumscripții teritoriale acoperă toate cele 41 de județe și municipiul București. 

„Am propus ca punct de plecare organizarea Curților de Apel. E un punct de plecare. Organizarea curților de apel într-un sistem mai rigid, dar care s-a dovedit a fi eficient.

Un sistem mai rigid poate să facă acest lucru, sistemul administrației publice locale nu poate nici măcar să dezbată că se supără câțiva președinți de consilii județene că își pierd mandatele. Pot rămâne 20-17, asta în urma unor discuții pe bază de criterii și cifre. Repet, această reorganizare a Curților de Apel a fost inițiată de Mircea Ionescu Quintus, ca ministru al Justiției, în 1992”, a mai spus Benea. 

„Nu știu unde va fi Buzăul, va fi cu Prahova, va fi cu Galați, nu speculez”, a mai spus acesta.

Social-democratul a explicat că ultima reformă administrativ-teritorială a României a fost în 1968, în timp ce toate celelalte state ale Uniunii Europene au trecut prin acest proces al reorganizării din 1980 până în prezent, în diverse forme. 

„În 1968 încă era Gheorghe Gheorghiu Dej. De atunci s-au schimbat căile de comunicare, comunicațiile, e complicat să le spunem oamenilor că noi nu putem conecta azi regiuni și comunități când digitalizarea este un proces ireversibil și tot mai accelerat”, a spus vicepreședintele PSD. 

Dragoș Benea a adăugat că principalul beneficiar al acestei reforme va fi cetățeanul, deoarece ponderea populației dintr-o anumită comunitate contribuie semnificativ la analiza cost beneficiu pe care o face Comisia Europeană atunci când aprobă sau nu o finanțare. 

„Indicele de populație, trendul demografic, contează foarte mult în analiza cost-beneficiu, dacă se aprobă un proiect de alimentare cu apă sau nu se aprobă, dacă se aprobă un proiect de alimentare cu gaze sau nu. Eu am spus că singurul câștigător detașat al acestui proiect este cetățeanul român. (..) Și v-am spus: calitatea serviciilor mai bună, investiții mai multe în școli, în grădinițe, în iluminat public, toate acestea au nevoie de finanțări. Bani de la bugetul de stat sau bani europeni. Iar aceștia sunt tot mai scumpi”, a mai spus Benea.

26 de județe ar putea să dispară

România ar putea rămâne cu numai 15 județe, în loc de 41, dacă reforma administrativ-teritorială discutată în PSD ar fi aplicată într-o formă care să urmeze modelul celor 15 Curți de Apel din sistemul judiciar. 

Reforma, în această variantă, ar presupune redesenarea actualelor granițe administrative, astfel încât mai multe județe să fie reunite în unități teritoriale mai mari. Printre județele care ar putea rămâne centre administrative se numără Bihor, Timiș, Dolj, Constanța, Galați, Prahova, Alba, Mureș, Bacău, Iași, Suceava și Cluj.

Foto: Antena 3 CNN

În schimb, județe precum Satu Mare, Arad, Caraș-Severin, Olt, Gorj, Mehedinți, Tulcea, Dâmbovița, Buzău, Vaslui, Botoșani și Neamț ar putea dispărea ca unități administrative distincte, urmând să fie comasate cu județele învecinate.

PSD nu a stabilit deocamdată un număr final de județe. Potrivit lui Benea, comasările ar urma să fie fundamentate pe o matrice de sustenabilitate, care va lua în calcul populația rezidentă, sustenabilitatea financiară și capacitatea de colectare a taxelor locale.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole