Antena 3 CNN Actualitate Social Cercetătorii legumicoli, scrisoare către premier: „Ni s-a spus: ’Învaţă ca să ai parte’. Am învăţat. Acum încercăm să avem mâncare”

Cercetătorii legumicoli, scrisoare către premier: „Ni s-a spus: ’Învaţă ca să ai parte’. Am învăţat. Acum încercăm să avem mâncare”

R.M.
1 minut de citit Publicat la 15:38 28 Feb 2026 Modificat la 15:38 28 Feb 2026
Cercetătorii legumicoli au prezentat și veniturile actuale ale cercetătorilor din staţiunea buzoiană / Sursa foto: Getty Images

Cercetătorii legumicoli din Buzău i-au transmis premierului Bolojan o scrisoare în care cer salarii decente.„Ni s-a spus mereu: «învaţă ca să ai parte». Am învăţat. Acum încercăm să avem… mâncare. Fără fotosinteză nu există mâncare. Fără finanţare nu există cercetare”, se arată în scrisoare. Aceștia reclamă noile reguli de acordare a sporului de doctorat.

Colectivul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău a transmis că doctoratele nu au fost obţinute „în bibliotecă, cu cafea”, ci în câmp, „pe ploaie, pe vânt, la 42°C în solar”, în ani de muncă susţinută, experimente şi riscuri agricole.

În scrisoare, cercetătorii legumicoli au prezentat și veniturile actuale ale cercetătorilor din staţiunea buzoiană, respectiv: 2.986 lei pentru un asistent cercetare, 3.100 lei pentru un cercetător, 3.300 lei pentru cercetător ştiinţific gradul III(CS III) şi 3.900 lei pentru cei cu doctorat.

„În paralel, pentru a vinde seminţe din import, salariul porneşte de la 5.000 lei. În cercetare produci soiuri româneşti. În comerţ vinzi soiuri străine. Economia a decis deja ce merită mai mult”, transmit semnatarii scrisorii.

Aceștia au mai scris că „doctoratul nu e moft. Este singura metodă să avansezi în cercetare. Ca să ajungi CS III trebuie doctorat şi ani de experienţă”, arată aceştia.

„Ni s-a spus mereu: «învaţă ca să ai parte». Am învăţat. Acum încercăm să avem… mâncare. Fără fotosinteză nu există mâncare. Fără finanţare nu există cercetare”, se arată în încheierea scrisorii.

Reacția vine după ce premierul Ilie Bolojan a anunțat, zilele acestea, că sporul pentru titlul științific de doctor va fi redus aproape la jumătate, iar măsura va intra în vigoare începând din toamna acestui an. „Sporul pentru doctorate este o practică pe care nu o veți regăsi în țările din vestul Europei. Nu de diplome ducem lipsă”, a adăugat acesta.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole