Antena 3 CNN Actualitate Religie Ceremonie specială la Vatican, pentru războiul din Ucraina. Papa Francisc a invitat episcopi din toată lumea

Ceremonie specială la Vatican, pentru războiul din Ucraina. Papa Francisc a invitat episcopi din toată lumea

Astăzi este o zi extrem de importantă pentru diplomaţia de la Vatican. Papa Francisc va oficia o ceremonie religioasă la care sunt invitaţi episcopii din întreaga lume.

de Mia Lungu    |   

"Consacrarea Rusiei şi Ucrainei la inima neprihănită a Fecioarei Maria" se numeşte slujba, care va fi oficiată, în paralel, şi la Fatima, în Portugalia.

Astfel de ceremonii s-au mai ţinut pentru Rusia de-a lungul istoriei, în timpul Războiului Rece, de exemplu.

Papa Francisc a făcut apelul într-o scrisoare trimisă miercuri tuturor episcopilor.

În scrisoarea sa, Papa a deplâns „suferința imensă” pe care o provoacă războiul din Ucraina „poporului său greu încercat” și care „amenință pacea mondială”.

"În această oră întunecată, Biserica este chemată urgent să mijlocească în fața Prințului Păcii și să-și demonstreze apropierea față de cei direct afectați de conflict

Pe 25 martie, solemnitatea Bunei Vestiri, intenționez să înfăptuiesc un Act solemn de consacrare a umanității, și în special a Rusiei și a Ucrainei, către Inima Neprihănită a Mariei.

Acest Act de Consacrare se vrea a fi un gest al Bisericii universale, care în acest moment dramatic ridică către Dumnezeu, prin Maica Sa și a noastră, strigătul de durere al tuturor celor care suferă și imploră încetarea violenței, și să încredințeze viitorul familiei noastre umane Reginei păcii", se arată în scrisoare.

Subiecte în articol: Vatican razboi episcopi
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
FCSB, petrecere ”Made in Romania” după câștigarea titlului