Antena 3 CNN Meteo Ciclonul "Adel" loveşte România. ANM: "Se va răci zilnic". Care vor fi temperaturile maxime

Ciclonul "Adel" loveşte România. ANM: "Se va răci zilnic". Care vor fi temperaturile maxime

Andrei Paraschiv
1 minut de citit Publicat la 11:20 26 Noi 2025 Modificat la 19:55 26 Noi 2025
Vin ninsorile peste România. Foto: Getty Images

Ciclonul care a făcut ravagii în Europa se apropie și de România. Meteorologii au emis deja alerte de ploi, lapoviță, ninsoare și temperaturi scăzute. Directoarea de prognoză de la ANM, Florinela Georgescu, a spus, la Antena 3 CNN, că până la sfârşitul săptămânii "maximele nu vor mai depăşi nicăieri în ţară 8-9 grade Celsius".

"Intrăm și noi sub influența unui ciclon care se formează și evoluează în bazinul Mării Mediterane. El a fost denumit Adel de către meteorologii greci. Ne va afecta până spre sfârșitul zilei de duminică cu precipitații, dar și cu intensificări ale vântului și cu o scădere a temperaturilor.

Astăzi, precipitațiile vor fi mai ales în jumătatea de vest a țării. Ploi, care noaptea se vor extinde și vor cuprinde vestul, centrul și nordul țării, iar până duminică ploile se vor manifesta în toate regiunile țării, pe fondul răcirii vremii. În noaptea de joi spre vineri, deci mâine noapte, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare în partea de nord a Moldovei, iar la munte, mai ales pe creste, treptat vor predomina ninsorile. Cantitățile de apă care se vor acumula în tot acest interval vor fi local și de peste 60–80 l/metru pătraat, în special în zona Carpaților Meridionali", a spus Florinela Georgescu.

Ea a subliniat că duminică, maximele nu vor depăşi 8-9 grade Celsius "nicăieri în ţară".

"Vor fi, așa cum am spus, și intensificări ale vântului, în deosebi în partea de vest și de est a teritoriului, cu viteze de 45–50 km/h, iar în zona înaltă a Carpaților Meridionali rafale de 70–90 km/h. Răcirea vremii se va concretiza astăzi printr-o scădere a temperaturilor în partea de vest și de nord-vest a țării, acolo unde nu vom avea maxime mai mari de 8–9 grade Celsius, în timp ce în regiunile sud-estice va fi astăzi încă foarte cald, cu maxime înspre 20 de grade. Apoi, de la o zi la alta, se va răci în toate regiunile țării, duminică urmând ca maximele să nu mai depășească nicăieri în țară 8–9 grade", a subliniat ea

Etichete: ciclon polar ANM vreme
Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole