Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a cerut, joi, într-o conferință de presă, membrilor Consiliului de Administrație al STB să vină cu măsuri de eficientizare și de reducere a costurilor companiei, în caz contrar vor fi demiși. Edilul a adăugat că Societatea de Transport Bucureşti (STB) este extrem de ineficientă și a avertizat că dacă nu își taie din cheltuieli și costuri atunci va ajunge în insolvență.
Ciprian Ciucu a declarat că de o lună și jumătate așteaptă ca STB să vină cu propuneri concrete pentru eficientizarea activității. Primarul a atras atenția că tăierile de cheltuieli trebuie să înceapă cu personalul TESA, în timp ce locurile de muncă ale șoferilor, vatmanilor și muncitorilor trebuie protejate.
„Am cerut reorganizări, au votat ceva în Consiliul de Administraţie, să înceapă reorganizări şi disponibilizări pe zona TESA, fără să ne atingem de şoferi, vatmani şi muncitori, pentru că de ei este nevoie, dar aparatul TESA este supradimensionat. Trebuiau să facă nişte proceduri care să ajungă în Consiliul General şi nu au mai ajuns.
Dacă nu le vor face, nu înseamnă că vor primi, cel puţin cât sunt eu primar, 1,7 miliarde de lei, la care se adaugă datorii pe care le au de peste 1,4 miliarde de lei. Nu e treaba mea ca primar să vorbesc despre eficientizare, ci a lor. Treaba mea ca primar este să mă ocup de orice, nu mă derobez de niciun fel de responsabilitate, dar de ce mai ai Cnsiliu de Administraţie şi management, numai ca să iei indemnizaţii?”, a afirmat primarul Capitalei.
Edilul i-a amenințat pe membrii Consiliului de Administrație al STB că vor fi demiși dacă nu își îndeplinesc atribuțiile din fișa postului, deoarece el este cel care e înjurat pentru decizii care nu îi aparțin.
„Domnilor, sunteţi membri în CA, discutaţi cu sindicatele, cu membrii AGA, şi luaţi deciziile pentru care sunteţi acolo şi sunteţi plătiţi. Dacă nu, plecaţi. Toţi. Ca să ne fie foarte, foarte clar. Acesta este mesajul meu.
Că este uşor primarul să îşi ia înjurăturile când lucrurile nu merg, iar alţii să îşi ia banii. Dar de fapt decizia să fie la ei. Aştept ca AGA de la STB, sunt doi membri, domnul Artimon şi domnul Mitu, să preia din dialogul social pe care conducerea, managementul STB l-a avut cu sindicatele şi să vină cu o propunere în Consiliul General. Aştept asta într-o lună şi jumătate. Acum le transmit şi public”, a mai transmis Ciprian Ciucu.
El a avertizat că, dacă STB nu are resursele interne să se eficientizeze, atunci se poate ajunge la insolvenţă.
„Care a fost ideea? Să fiu de bună credinţă şi să dau şansa actualei conduceri să eficienteze compania, fără să intru peste ei. Şi mă aşteptam ca mesajul meu să fie auzit. Problema este că nu a fost auzit şi că nu au făcut nimic semnificativ în această direcţie. Aici este problema.
Dacă STB astăzi nu are sau acest Consiliul de Administraţie acest management cu sindicatele care sunt parte din procesul de decizie, nu are resursele interne să se eficientizeze, atunci o să căutăm resurse externe, care înseamnă insolvenţă.
Nu am vrut să mergem în această direcţie, mi s-a părut normal să le dau şansa să facă ceva, dar uite că nu primit în Consiliul General nici pănă astăzi acel proiect de hotărâre care să ducă către eficientizarea companiei”, a afirmat Ciprian Ciucu.
Încă de la preluarea mandatului, primarul general a vorbit despre situaţia de la STB, a analizat organigrama şi a cerut măsuri de eficientizare, având în vedere costurile mari de funcţionare a societăţii, dar şi datoriile pe care le are.