Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri seara, o avertizare de Cod galben de vânt, valabil între orele 19:30 - 21:00, în 16 localități din județul Mureș.
În intervalul menționat, meteorologii spun că vântul se va intensifica puternic și va atinge la rafală viteze între 70 și 80 de km/h.
Sub avertizare sunt 16 localități: Aluniș, Batoș, Brâncovenești, Breaza, Cozma, Crăiești, Deda, Fărăgău, Ideciu de Jos, Lunca, Râciu, Reghin, Rușii-Munți, Solovăstru, Suseni, Vătava.
ANM a emis, tot vineri, și o atenționare Cod galben de ninsori, viscol și polei în mai multe județe din țară, în intervalul 20 februarie, ora 12:00 – 22 februarie, ora 10:00.
Potrivit meteorologilor, în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi precipitații însemnate cantitativ, la început mixte, ceea ce va duce la formarea de polei și ghețuș, apoi va ninge abundent (cu excepția litoralului, unde va ploua).