Codul roșu de ploi torențiale a făcut prăpăd în Craiova, marți după amiază. Au căzut peste 100 litri/mp și străzile din oraș s-au inundat imediat.
Codul roșu de furtuni puternice a ținut 50 de minute, suficient cât străzile să se transforme în râuri. Potrivit primarului Lia Olguța Vasilescu, 24 de artere au fost inundate, iar patru copaci au fost doborâți.
„Peste 100 de litri pe mp, până la această oră, din estimările CAO, după codul roșu de ploi. Am avut 24 de străzi inundate și patru copaci căzuți. Toate echipele de la CAO sunt în teren, dar la cantitatea aceasta de ploi nu face față nicio canalizare din lume, mai ales că a ajuns peste cota de avarie canalul Râului. Vă rugăm să respectați semnele agenților poliției locale și să evitați zonele unde încă este circulația oprită ( Promenada, Teodorini, pod Electro, zona Romanescu, Kaufland și Pelendava). Vom lucra și în această noapte, ca și cea trecută, ca să curățăm străzile, cu echipele de la Salubritate! Le mulțumesc tuturor celor care se pregătesc de o nouă noapte albă ca și ieri pentru efortul deosebit pe care îl fac! Pentru urgențe sunați la 0251/984!”, a scris edilul, pe pagina de Facebook.
Imaginile publicate pe rețelele sociale arată cât de mult a putut să plouă și cum au ajuns străzile să arate.