Antena 3 CNN Actualitate Locale O femeie drogată a omorât un copil de trei ani, într-un accident pe o stradă din Brăila

O femeie drogată a omorât un copil de trei ani, într-un accident pe o stradă din Brăila

Un copil de doar trei ani a murit, în această seară, după ce a fost lovit de o mașină condusă de o șoferiță drogată, în Brăila.

de Ioana Mircea    |   

Polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați în această seară prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Cărămidari din municipiul Brăila a avut loc un accident rutier.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că o femeie în vârstă de 38 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cărămidari, dinspre strada Bistriței către strada Avram Iancu, a surprins și accidentat un copil, în vârstă de trei ani, din Brăila.

În urma accidentului, un echipaj SMURD i-a acordat îngrijiri medicale minorului, însă acesta a decedat. Copilul urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală Brăila, în vederea efectuării necropsiei.

Citește și: Un șofer drogat a lovit un pieton și trei autoturisme, după ce a furat mașina unui livrator de mâncare, în Timișoara

Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Aceasta a fost testată și cu aparatul drugtest, rezultatul indicând consumul unei substanțe psihoactive, motiv pentru care i-au fost recoltate mostre biologice la spital.

Polițiștii au întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, potrivit Mediafax.

Subiecte în articol: Brăila
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Avertizare meteo ANM imediată de ploi torențiale, vijelii și grindină!