Antena 3 CNN Sport Cornel Dinu a fost internat la Spitalul Universitar. Cu ce probleme de sănătate se confruntă acesta

Cornel Dinu a fost internat la Spitalul Universitar. Cu ce probleme de sănătate se confruntă acesta

M.P.
1 minut de citit Publicat la 15:37 13 Noi 2025 Modificat la 15:37 13 Noi 2025
Cornel Dinu a fost internat la Spitalul Universitar. Sursa foto: Hepta

Fostul mare fotbalist şi antrenor a ajuns, zilele trecute, la Spitalul Universitar, după ce s-a confruntat cu probleme mari de sănătate. Cornel Dinu, în vârstă de 77 de ani, a fost monitorizat 24 de ore din 24. Cel supranumit "Procurorul" a transmis un mesaj de pe patul de spital.

Cornel Dinu a menţionat că a avut probleme cu respiraţia, fiind monitorizat cu 12 senzori pentru a se determina dacă are nevoie de implantarea unui aparat care să-l ajute să respire. Rezultatele au arătat că nu este nevoie de această intervenţie. El a dispărut în ultimii ani din lumina reflectoarelor şi a preferat să fie mai discret cu viaţa sa.

Problemele de sănătate şi decesul soţiei sale l-au făcut pe fostul fotbalist să se retragă de ochii lumii de peste un an şi jumătate. 

În 2023, a fost operat la Spitalul Floreasca

În urmă cu 2 ani, medicii i-ar fi descoperit lui Cornel Dinu o serie de probleme la colon. La Spitalul Floreasca, el a fost supus unei intervenții chirurgicale urgente.

”Am avut noroc cu prietenul meu Gabriel Constantinescu. A venit aseară la ora 22 special pentru mine, după o zi întreagă de consultații ca să mă examineze și apoi să mă opereze. E cel mai bun gastroenterolog din România. 

Mi-a explicat că 10% problemele astea sunt de la esofag, 60% de la stomac și 30% de la colon. Nu vreau să mă gândesc că și tata, și fratele meu au murit din cauza cancerului de colon", a afirmat Cornel Dinu la acea vreme.

Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole