Antena 3 CNN Actualitate Locale Covoare înșirate pe drum pentru a nu se murdări pe pantofi Episcopul Huşilor, venit să sfințească o biserică din județul Vaslui

Covoare înșirate pe drum pentru a nu se murdări pe pantofi Episcopul Huşilor, venit să sfințească o biserică din județul Vaslui

Scene ciudate cu ocazia sfinţirii locului pe care urmează să se construiască o biserică într-un sat din judeţul Vaslui. Pentru a nu-şi murdări pantofii după ce a coborât din bolidul de lux, Episcopului Huşilor i s-au întins covoare pe drum şi pe terenul unde a avut loc ceremonia religioasă, scrie adevarul.ro

Sfinţirea cu fast a avut loc în localitatea vasluiană Todireşti. Întreg satul a fost mobilizat pentru a-l primi pe Preasfinţit ”aşa cum se cuvinte”. 

Având în vedere precipitaţiile din ultima săptămână, organizatorii au solicitat enoriaşilor să contribuie pentru asigurarea confortului înaltei feţi bisericeşti, prezenţa episcopului la o sfinţire fiind considerat un eveniment marcant pentru comunitate. Astfel, sătenii au achiziţionat covoare şi zeci de metri de traversă pe care le-au întins de la şosea pe drumul de pământ şi pe terenul unde avea loc ceremonia religioasă.

În timp ce enoriaşii îl aşteptau smeriţi, Preasfinţitul Corneliu şi-a facut apariţia un SUV marca Volkswagen, cu şofer personal şi un aghiotant în sutană care a avut grijă să-i deschidă uşa şi să-i ţină la distanţă pe enoriaşii dornici să-i atingă straiele sfinte.
 

Subiecte în articol: episcopul Huşilor
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Noua fabrică din România care se deschide după Paște