Candidatul coaliției PSD - PNL - UDMR la alegerile prezidențiale 2025, Crin Antonescu, a declarat marți, în cadrul vizitei pe care a făcut-o la Constanţa, că „politica nu-i birocraţie”, ci este „decizie și credință”. El susține că „în interiorul sistemului, în funcţionarea sistemului, al partidelor, al clasei politice trebuie făcute schimbări”.
„Politica nu-i birocraţie. Politica este energie, este credinţă, este decizie. Şi sunt momente în care ea te pune într-o situaţie aproape de luptă, te pune în ordinea de bătaie şi trebuie să dai bătălii care sunt pentru viitorul ţării tale, pentru bunăstarea ţării tale şi pentru democraţia din ţara ta. Noi o astfel de bătălie avem de dat”, a declarat Crin Antonescu, la Constanța.
Citește și: Culisele dezbaterii prezidențiale cu Crin Antonescu. Ce nu s-a văzut la televizor
Candidatul coaliției la alegerile prezidențiale a mai precizat că în interiorul sistemului și al clasei politice trebuie făcute schimbări.
„Noi nu suntem anti-sistem, noi nu ne proclămăm antisistem, noi înţelegem prin sistem democraţia din România, pluralismul din România, Parlamentul, partidele politice, majoritatea ca şi opoziţia, la fel de legitime, dar înţelegem în acelaşi timp că în interiorul sistemului, în funcţionarea sistemului, al partidelor, al clasei politice, trebuie făcute schimbări.
Schimbări încât noi, ca politicieni, să răspundem exigenţelor cetăţenilor, care sunt din ce în ce mai mari, care nu se mai mulţumesc cu faptul că am realizat ceva, ci măsoară cât puteam realiza mai mult decât am făcut-o, şi în felul acesta, cu această conştiinţă şi cu această responsabilitate, să mergem mai departe. Eu despre aceste lucruri vorbesc în campanie electorală. Eu nu vorbesc despre organizarea campaniei, care este o chestiune strictă a partidelor, care ştiu să facă asta şi dacă vor o fac”, a subliniat Antonescu.
Crin Antonescu s-a întâlnit, marți, cu liderii PSD şi PNL din județul Constanța. El a evidențiat rolul crucial al bazei de la Kogălniceanu pentru România și Alianța Nord-Atlantică.
„Baza de la Kogălniceanu, punct esenţial în sistemul de securitate actual al României şi al NATO, este tot la dumneavoastră şi iată că în felul acesta Dobrogea şi Constanţa pot deveni şi se pot consolida nu doar ca poartă de respiraţie economică şi energetică a Uniunii Europeane, ci pur şi simplu ca punctul cheie din flancul estic al NATO”, a arătat Antonescu.