Antena 3 CNN Politică De ce nu îl susține public Călin Georgescu pe George Simion. Claudiu Târziu: „Poate fi o strategie de păstrare a mitologiei”

De ce nu îl susține public Călin Georgescu pe George Simion. Claudiu Târziu: „Poate fi o strategie de păstrare a mitologiei”

A.O.
3 minute de citit Publicat la 23:31 06 Apr 2025 Modificat la 23:31 06 Apr 2025
Europarlamentarul AUR a insistat însă asupra faptului că din 2022 singurul proiect politic al AUR a fost „George Simion, președintele României”. Foto: Hepta

Claudiu Târziu a speculat, duminică, la Antena 3 CNN de ce Călin Georgescu nu iese să spună public că îl susține pe George Simion la alegerile prezidențiale din luna mai, în ciuda tentativelor AUR de se asocia cu acesta. Co-fondatorul AUR este de părere că e posibil ca fostul candidat să își dorească să mențină fervoarea „mitologică” din jurul lui pentru o nouă candidatură la alegerile ce vor avea loc peste cinci ani.

Deși George Simion încearcă să se erijeze în candidatul ales de Călin Georgescu pentru scrutin până când acesta din urmă nu iese să spună oficial acest lucru nu poate exista certitudinea că îl susține, e de părere Claudiu Târziu. 

„(...) Certitudinea lipsește câtă vreme Călin Georgescu nu iese public să spună da, îl susțin. Dacă o face știe toată lumea cine e alesul, dacă nu, ghinion”, a spus co-fondatorul AUR. 

George Simion a declarat că însuși Călin Georgescu a fost cel care i-a spus să candideze la alegerile prezidențiale, după ce acesta a fost respins de Curtea Constituțională. De altfel, președintele AUR susține că nu candidează pentru că își dorește el cea mai înaltă funcție în stat ci ca să reia turul doi al alegerilor anulate din noiembrie anul trecut. 

„Din declarațiile domnului Simion rezultă că dânsul e pe post de Călin Georgescu în această campanie, asta înțeleg eu și cred că mă pricep. De vreme ce tu spui că ești pe post de Călin Georgescu că vei candida și dacă obții acest mandat renunți la el pentru Călin Georgescu,  cum? Face referendum? Cum? (...)Nu e permis de Constituție. 

Există o adevărată mișcare de cult în jurul domnului Georgescu și pare că toată campania e despre acest candidat care nu participă la alegeri și pentru asta sunt de vină autoritățile pentru că au gestionat totul atât de prost încât au creat un mit în jurul lui Călin Georgescu”, a comentat Claudiu Târziu la Antena 3 CNN. 

Europarlamentarul AUR a insistat însă asupra faptului că din 2022 singurul proiect politic al AUR a fost „George Simion, președintele României”. 

„Vedeți, cel puțin din 2022 de când s-a renunțat la formula de conducere cu co-președinți, nu a mai existat decât un sigur proiect politic și anume George Simion, președintele României. A fost dezamăgitor pentru noi rezultatul (alegerilor din noiembrie 2024 n.red). După ce ne-am proiectat candidatul ca fiind reprezentantul cel mai bun al suveraniștilor, liderul opoziției, el a ieșit pe locul patru. Nimeni nu poate să-l găsească vinovat că domnul Georgescu a avut o evoluție la care nu se aștepta nimeni. Dar ne uităm la ceilalți doi. Doamnei lasconi noi nu îi dădeam șanse să intre în finală”, a spus el. 

Claudiu Târziu a speculat și de ce Gălin Georgescu nu își declară susținerea publică pentru un candidat și de ce a ales să păstreze tăcerea în ultimele săptămâni. 

„ (...) Acum nu mai e în cursă și ar putea să spună orice și nu mai vrea că nu mai e bătălia lui și îl înțeleg într-o oarecare măsură. Încerc să mă pun în locul ei, atât timp cât eu am un crez și am un ideal aș vrea ca spre acest ideal să meargă cineva și să ajut. (...) Poate să fie și o strategie de a se păstra varianta aceea mitologică de salvare a neamului, care azi e blocată dar poate peste cinci ani nu va mai fi”, a mai spus co-fondatorul AUR. 

E scandal uriaș în AUR, după ce Claudiu Târziu a început să-l critice public pe George Simion. Co-fondatorul AUR a anunțat la Antena 3 CNN că luni va avea o discuție cu Simion în urma căruia va decide dacă viitorul lui mai este în formațiunea politică extremistă. 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole