Antena 3 CNN Economic Delta Dunării și Apusenii păstrează reducerea de 50% la impozit. Ce alte clarificări a mai adus Ministerul Finanțelor

Delta Dunării și Apusenii păstrează reducerea de 50% la impozit. Ce alte clarificări a mai adus Ministerul Finanțelor

A.N.
3 minute de citit Publicat la 17:42 30 Ian 2026 Modificat la 17:42 30 Ian 2026
Premierul Ilie Bolojan. sursa foto: Agerpres

Guvernul a modificat, vineri, mai multe reguli fiscale care i-au pus în dificultate pe contribuabili în ultimele luni. Pachetul de măsuri se referă la folosirea RO e-Factura de către persoanele fizice care obțin venituri din drepturi de autor, despre obligația de a emite factură chiar și atunci când nu ești plătitor de TVA, despre simplificarea înregistrării sediilor secundare, precum și despre clarificarea reducerilor de impozit pentru Delta Dunării și Munții Apuseni. 

Ministerul Finanțelor anunță că este vorba despre „clarificarea aplicării unor facilități fiscale, alinierea legislației naționale la standardele Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și introducerea unui termen de tranziție pentru utilizarea sistemului RO e-Factura de către persoanele fizice”.

Una dintre cele mai discutate măsuri privește sistemul RO e-Factura și veniturile din drepturi de autor.

Guvernul introduce „un termen de tranziție până la 1 iunie 2026 pentru utilizarea sistemului RO e-Factura de către persoanele fizice impozabile care desfășoară activități economice și sunt identificate fiscal prin CNP, nu prin CIF”.

Până la această dată, persoanele fizice nu sunt obligate să folosească sistemul. Cei deja înscriși pot solicita ieșirea temporară din registru, iar cei care nu sunt înregistrați vor avea obligația de a se înscrie cu cel puțin trei zile înainte de 1 iunie 2026. ANAF trebuie să actualizeze procedura în termen de 30 de zile.

Ministerul explică și cine este considerat persoană impozabilă din perspectiva TVA.

„Din perspectiva TVA, legislația fiscală stabilește că orice persoană care desfășoară activități economice în mod independent este considerată persoană impozabilă, indiferent dacă este persoană juridică sau persoană fizică”.

În cazul drepturilor de autor, „Cesiunea drepturilor de autor este calificată drept prestare de servicii, dacă persoana fizică care realizează astfel de venituri acționează independent, nefiind într-un raport de tip angajator–angajat.” Definiția este preluată din Directiva 2006/112/CE și se aplică în toate statele membre.

O altă clarificare importantă privește obligația de a emite factură. Ministerul subliniază că „emiterea facturii nu este o obligație suplimentară sau arbitrară, ci o regulă de bază a sistemului TVA, aplicabilă tuturor persoanelor impozabile care prestează servicii”, Chiar și în cazul în care o persoană fizică se află sub plafonul de scutire de TVA, factura rămâne obligatorie, pentru că „fără facturi sau documente justificative nu poate fi urmărită depășirea plafonului; sistemul fiscal trebuie să poată stabili momentul exact în care apare obligația de înregistrare în scopuri de TVA”. Ministerul precizează că factura nu înseamnă automat TVA de plată și că „nu sunt introduse obligații fiscale noi pentru persoanele fizice”.

Pe zona administrativă, Guvernul intervine asupra modului în care sunt înregistrate fiscal sediile secundare.

Ministerul Finanțelor arată că „simplifică și reduce birocrația privind procesul de înregistrare fiscală a sediilor secundare cu cel puțin o persoană care realizează venituri din salarii sau venituri asimilate salariilor”.

Măsura vine după ce Parlamentul a redus pragul de la cinci la un angajat pentru înregistrarea acestor sedii. Contribuabilii care au mai multe sedii secundare în aceeași unitate administrativ-teritorială vor putea desemna un singur sediu pentru declararea și plata obligațiilor aferente salariilor. Ministerul estimează că aproximativ 400.000 de sedii secundare vor beneficia de această simplificare.

Un capitol aparte vizează procesul de aderare la OCDE. Guvernul a decis abrogarea articolului 25.1. din Codul fiscal, introdus recent, după ce reprezentanții organizației au semnalat posibile riscuri de dublă impozitare și tratamente discriminatorii. Decizia este luată „în contextul ultimelor etape ale procesului de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)”. Autoritățile transmit că „Aderarea la OCDE va avea un rol decisiv în modernizarea cadrului fiscal și în creșterea atractivității economice pentru investiții”.

În același pachet legislativ sunt clarificate și facilitățile fiscale pentru persoanele fizice care locuiesc în localitățile din Rezervația Biosferei Delta Dunării și Munții Apuseni. Actul normativ precizează că reducerea de 50% a impozitului pe proprietate se aplică locuinței de domiciliu, terenului aferent și unui singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului.

De asemenea, se stabilește că plafonul general de majorare de 5% a impozitelor și taxelor locale nu se aplică acestor localități. Ministerul subliniază că „facilitățile fiscale pentru aceste zone nu sunt eliminate și nu sunt diminuate. Acestea sunt menținute și protejate printr-un cadru legal mai clar și mai predictibil, care oferă siguranță juridică persoanelor fizice beneficiare”.

Pentru cei care au plătit deja impozite mai mari decât cele prevăzute de lege pentru anul 2026, sumele vor fi regularizate prin compensare sau restituire. Autoritățile locale trebuie să adopte hotărârile necesare în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole