Antena 3 CNN Externe Donald Trump promite răzbunare după ce trei americani au fost uciși în Siria

Donald Trump promite răzbunare după ce trei americani au fost uciși în Siria

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 22:49 13 Dec 2025 Modificat la 22:49 13 Dec 2025
Donald Trump. Foto: Getty Images

Donald Trump a promis „represalii serioase” după ce o ambuscadă ISIS pe teritoriul Siriei a dus la moartea a doi militari americani și a unui civil, primele decese în această țară de la căderea lui Assad încoace, relatează Euronews. Alți trei militari au fost răniți în atac. Președintele Ahmed al-Shara a condamnat atacul.

Declarațiile războinice ale lui Trump au fost precedate de unele similare ale lui Pete Hegseth.

„Acesta a fost un atac al ISIS împotriva Statelor Unite și Siriei, într-o parte foarte periculoasă a Siriei pe care ei (guvernul sirian – n. red.) nu o controlează pe deplin”, a declarat Trump într-un mesaj pe rețelele sociale.

Trump le-a declarat jurnaliștilor de la Casa Albă că președintele sirian a fost „devastat” de cele întâmplate și a accentuat că Siria luptă alături de militarii americani.

Președintele american a mai spus și că al-Shara este „extrem de furios și de tulburat de acest atac”.

Hegseth, declarații războinice după atac

Comandamentul Central al Armatei SUA a anunțat și că alți trei militari răniți în ambuscada de sâmbătă. Atacatorul era singur și ar fi fost ucis.

Este vorba de primul atac cu decese împotriva trupelor americane în Siria de la căderea dictatorului Bashar al-Assad, în urmă cu un an.

Purtătorul de cuvânt principal al Pentagonului, Sean Parnell, a informat că civilul ucis în atac era un traducător american și că teroriștii ISIS au țintit soldați care erau implicați în operațiuni de contra-terorism în regiune.

Autoritățile siriene anunță că investighează incidentul. Acesta a avutr loc în apropierea orașului Palmyra. Răniții au fost duși cu elicopterul la o bază din apropiere de granița cu Irakul și Iordania.

Conform unor surse citate de Euronews, atacatorul ar fi fost un membru al forțelor de securitate siriene – purtătorul de cuvânt al ministerului de interne de la Damasc a spus că atacatorul avea legături cu ISIS și că a deschis focul la poarta unui avanpost militar.

Sirienii spun că investighează dacă bărbatul era afiliat direct ISIS sau era doar radicalizat.

Între timp, secretarul american al apărării a lansat și el o amenințare dură: „Vrem să știe toată lumea. Dacă țintiți americani, oriunde în lume ați fi, vă veți petrece restul foarte scurt și stresant al vieții știind că Statele Unite vă vor vâna, vă vor găsi și vă vor ucide fără milă”.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole