Antena 3 CNN Actualitate Dosar penal pe numele senatorului Vergil Chițac. Parchetul General s-a autosesizat pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Dosar penal pe numele senatorului Vergil Chițac. Parchetul General s-a autosesizat pentru zădărnicirea combaterii bolilor

<1 minut de citit Publicat la 16:43 16 Mar 2020 Modificat la 16:43 16 Mar 2020
Sursa foto: Vergil Chițac/Facebook

"În cursul zilei de astăzi, procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație, în temeiul art. 292 din Codul de procedură penală, s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 din Codul penal, în cauza privind un membru al Senatului României care a participat la mai multe întâlniri oficiale și private ulterior intrării în contact cu o persoană infectată cu virusul Covid-19.

Menționăm că măsurile dispuse în prezenta cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție", transmite Biroul de presă al PÎCCJ.

Senatorul PNL, Vergil Chițac, diagnosticat săptămâna trecută cu COVID-19, a fost mutat la terapie intensivă din cauza problemelor respiratorii. Anunțul a fost făcut de fiica sa, într-o postare pe Facebook.

Chițac a fost mutat la secția de terapie intensivă a spitalului de Boli Infecțioase din Constanța, unde este ajutat să respire, a anunţat fiica politicianului, pe o reţea de socializare.

Etichete: Parchetul general
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole