La scurt timp după adoptarea Ordonanţei pentru tăierile din administraţie, premierul Ilie Bolojan a participat la o petrecere de ziua deputatului liberal Mircea Roșca. Șeful Guvernului a fost nevoit să își scurteze conferința de presă, pentru a ajunge cât mai repede la eveniment. Parlamentarul PNL Mircea Roșca, cel care a organizat petrecerea s-a declarat mândru că a reuşit să aducă „marea familie liberală alături de cei care dau direcţia României.”
UPDATE: Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Ene Dogioiu, a transmis că nu comentează aspecte care țin de „viața privată a prim-ministrului”, în contextul în care premierul a acceptat doar 10 întrebări de la jurnaliști la conferința de presă la care a anunțat reforma administrației, pe motiv că agenda încărcată nu îi permite mai mult timp pentru presă.
--Știrea inițială--
Cheful dat de liberali a avut loc la scurt timp după ce premierul Bolojan a adoptat ordonanța care a lăsat 20.000 de oameni fără loc de muncă.
Șeful Guvernului s-a grăbit chiar să plece de la briefingul de presă ca să meargă la eveniment. Purtătoarea de cuvânt a dat atunci vina pe "programul încărcat", Ioana Dogioiu spunându-le reporterilor că pot pune doar zece întrebări.
Liberalul Mircea Roșca a recunoscut că la petrecerea sa au participat mai mulți lideri politici printre care premierul Ilie Bolojan, ministrul de Finanțe Alexandru Nazare și ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu.
„Într-o zi cu adevărat specială pentru mine, am trăit o mare bucurie! Am reușit să aduc împreună familia liberală din Prahova, alături de oameni care dau direcția României de astăzi. Le mulțumesc domnului premier Ilie Bolojan pentru că ne-a fost alături, dar și colegilor mei, Cătălin Predoiu ministrul Afacerilor Interne și Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor”, a transmis miercuri seara, Mircea Roșca într-un mesaj pe Facebook.
El a făcut publice și imagini, sugerând că în afara petrecerii, primarii au discutat și chestiuni administrative, respectiv „măsuri concrete, soluții și perspective încurajatoare pentru comunitățile noastre”.
„Împreună cu primarii liberali din Prahova am discutat despre măsuri concrete, despre soluții și despre perspective încurajatoare pentru comunitățile noastre.
Da, trecem prin momente dificile. Dar sunt momente necesare. Și tocmai acum este timpul să fim uniți, să avem dialog și să arătăm că România este pe drumul cel bun.
Am simțit, mai mult ca oricând, că suntem o echipă”, a scris el.