Dictatorul bielorus, Aleksandr Lukașenko, a sosit în China, pe 29 iunie, pentru negocieri cu Xi Jinping, a anunțat serviciul de presă al lui Lukașenko, citat de Kyiv Independent. Vizita are loc la câteva zile după întâlnirea lui Lukașenko cu dictatorul rus, Vladimir Putin, la reședința liderului de la Kremlin din Valdai, în timp ce Ucraina avertizează asupra unei posibile implicări mai mari a regimului de la Minsk în războiul Rusiei contra Ucrainei.
Xi s-a întâlnit cu Lukașenko la casa de oaspeți de stat Diaoyutai din Beijing, iar discuțiile lor au durat peste trei ore, după ceremonia de primire pe covorul roșu oferită dictatorului bielorus pe 28 iunie.
Xi a descris relațiile dintre Belarus și China drept aflate la un „nivel istoric” și a numit cele două țări „prieteni de fier”, potrivit canalului pro-guvernamental bielorus Pul Pervogo, pe Telegram.
Regimul Lukașenko a permis Rusiei să îi folosească teritoriul pentru lansarea invaziei contra Ucrainei, în 2022, iar China este considerată de ani buni un alt aliat-cheie al Rusiei, care furnizează echipamente mașinăriei de război rusești, potrivit mai multor relatări.
Nikolai Snopkov, vicepremier al lui Lukașenko, a declarat că cei doi au discutat despre cooperarea politică, economică și industrială, iar Lukașenko a propus „legături mai strânse în domeniile investițiilor și economiei”.
În ultimele luni, Volodimir Zelenski a avertizat în repetate rânduri Belarusul cu privire la o implicare militară mai activă în războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
În una dintre cele mai recente declarații, Zelenski i-a dat lui Lukașenko o săptămână pentru a elimina echipamentele de comunicații despre care Ucraina afirmă că erau folosite pentru sprijinirea atacurilor cu drone rusești lansate de pe teritoriul belarus.
Pe 24 iunie, Zelenski a declarat că echipamentele nu mai funcționau. Totodată, liderul ucrainean a spus că lucrările de construire a infrastructurii militare de-a lungul frontierei bieloruso-ucrainene „se apropiau de final”, subliniind că aceste instalații „nu aveau niciun alt scop în afară de cel militar”.