Eclipsa de Soare din 12 august 2026 este unul dintre cele mai așteptate fenomene astronomice ale anului. Deși eclipsa totală va putea fi admirată doar din câteva regiuni ale Europei, inclusiv nordul Spaniei, Islanda și Groenlanda, o parte din România va avea parte de o eclipsă parțială, vizibilă aproape de apusul Soarelui.
Conform hărților astronomice, fenomenul va putea fi observat doar în vestul și o parte din centrul țării, în timp ce sud-estul României, inclusiv Bucureștiul, va rămâne în afara zonei de vizibilitate.
Câteva județe din Vestul României vor avea eclipsă parțială aproape de apus pe 12 august
Potrivit calculelor astronomice, cea mai bună vizibilitate din România va fi în județele din vestul țării, aflate cel mai aproape de traseul eclipsei.
Potrivit Observatorului Astro Urseanu, cele mai mari procente de acoperire ale discului solar vor fi înregistrate în:
- Bihor (Oradea) – aproximativ 33%;
- Satu Mare – aproximativ 32%;
- Arad – aproximativ 31%;
- Timiș (Timișoara) – aproximativ 28%;
- Maramureș (Baia Mare) – aproximativ 26%.
Fenomenul va fi vizibil, dar cu o acoperire mai redusă, și în alte județe din Transilvania și Banat:
- Cluj – aproximativ 20%;
- Hunedoara – aproximativ 18%;
- Bistrița-Năsăud – aproximativ 16%;
- Alba – aproximativ 15%;
- Mureș și Mehedinți – aproximativ 12%;
- Gorj – aproximativ 11%;
- Sibiu – aproximativ 10%;
- Suceava – aproximativ 9%;
- Harghita, Vâlcea și Dolj – aproximativ 5%;
- Brașov – aproximativ 3%;
- Bacău și Argeș – aproximativ 2%.
Eclipsa va avea loc spre sfârșitul zilei, aproape de apus, ceea ce înseamnă că durata observației va depinde și de orizontul liber din fiecare zonă.
Eclipsa nu se vede din București
Locuitorii din București, dar și cei din mare parte a Munteniei, Dobrogei și estului Olteniei nu vor putea observa fenomenul.
Potrivit hărților de vizibilitate, limita estică a eclipsei trece prin centrul României, iar toate zonele aflate la est de această linie rămân în afara ariei în care Soarele va fi acoperit de Lună.
Astfel, în Capitală și în județe precum Ilfov, Călărași, Ialomița, Constanța, Tulcea, Brăila, Galați, Vrancea, Buzău și cea mai mare parte a Moldovei de est, eclipsa nu va putea fi observată.
Cum se poate observa o eclipsă în siguranță
Specialiștii atrag atenția că Soarele nu trebuie privit niciodată direct, nici măcar în timpul unei eclipse parțiale.
Observarea în siguranță se face doar cu:
- ochelari speciali certificați pentru eclipse solare;
- filtre solare dedicate telescoapelor sau binoclurilor;
- metode indirecte de proiecție a imaginii Soarelui.
Ochelarii de soare obișnuiți, foliile fumurii, sticla afumată sau radiografiile nu oferă protecție și pot provoca leziuni permanente ale ochilor.
Traseul eclipsei prin Europa
Eclipsa de Soare din 12 august 2026 va fi totală doar într-o fâșie îngustă care traversează estul Groenlandei, vestul Islandei, nordul Spaniei și nord-estul Portugaliei. În aceste regiuni, Luna va acoperi complet discul solar pentru câteva minute, iar cerul se va întuneca în plină zi, făcând vizibilă coroana solară, potrivit esa.int.
În schimb, cea mai mare parte a Europei, nordul Americii de Nord și vestul Africii vor asista la o eclipsă parțială, cu grade diferite de acoperire.
În România, fenomenul va putea fi observat doar din vestul și o parte din centrul țării, iar Bihor, Satu Mare, Arad și Timiș sunt județele care vor oferi cele mai bune condiții pentru admirarea eclipsei, potrivit hărții de vizibilitate.