O nouă analiză publicată vineri arată că incertitudinea pieței petrolului este mai periculoasă pentru România decât un preț mare și previzibil. Datele centralizate de think-tank-ul economic Frames arată faptul că, înainte de războiul din Orientul Mijlociu, la finalul lui februarie, preţul Brent al petrolului se tranzacţiona în jurul a 72 de dolari pe baril. Petrolul Brent se tranzacţiona, vineri, la 105,65 dolari, în creştere faţă de aproximativ 102 dolari la începutul săptămânii, scrie Agerpres.
Ulterior, după anunţarea închiderii Strâmtorii Ormuz pentru navele aliate SUA şi Israelului, pe 2 martie, cotaţiile au urcat spre 118 dolari, o creştere de circa 64%, în timp ce cargourile fizice de North Sea Dated au atins aproape 130 de dolari, iar unele tranzacţii au ajuns până la 150 de dolari. La finalul lui martie, Brentul depăşea 111 dolari, cel mai ridicat nivel din iunie 2022.
„Un armistiţiu mediat de Pakistan pe 8 aprilie a permis o redeschidere parţială, iar Iranul a restricţionat din nou traficul pe 19 aprilie, ceea ce a produs un rebound de 7% într-o singură şedinţă. Al doilea trimestru a fost o horă a preţurilor: Brentul a urcat până la 118 dolari pe 29 aprilie şi a coborât până la 72 de dolari pe 26 iunie, iar variaţia medie zilnică a fost de 4 dolari pe baril, faţă de 1 dolar în aceleaşi luni din 2025. Spre finalul lui iunie, Brentul ajunsese la 73,76 dolari, cel mai scăzut nivel de dinaintea războiului, după ce au apărut informaţii despre reluarea tranzitului prin Ormuz.
Apoi, situaţia s-a schimbat din nou. Cotaţiile au coborât sub 70 de dolari la începutul lui iulie, când părea că se instalează un cadru de pace, pentru ca acesta să se rupă pe 8 iulie; în august, traficul prin strâmtoare se prăbuşise la 6 tranzite pe zi, faţă de 85 în mod normal, iar Brentul a ajuns să se tranzacţioneze în jur de 105 dolari, în loc să coboare spre 78, cât estima EIA”, explică analistul economic Adrian Negrescu, în analiza citată.
Petrolul Brent se tranzacţiona, vineri, la 105,65 dolari, în creştere faţă de aproximativ 102 dolari la începutul săptămânii, în timp ce WTI cobora la 93,11 dolari, de la circa 98 dolari luni.
Negrescu avertizează că, fără o soluţie clară, deficitul global de stocuri se adânceşte, iar preţurile vor rămâne la peste 100 de dolari. Referitor la România, țara noastră „nu este doar expusă la preţul internaţional, ci are şi o vulnerabilitate proprie, apărută în acest an”.
Conform Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior (ARICE), deficitul comercial cumulat la ţiţei şi produse petroliere rafinate a ajuns, în primele şase luni din 2026, la circa 2,524 miliarde de euro, faţă de 1,783 miliarde de euro în perioada similară din 2025, echivalentul unei deteriorări de peste 40% într-un singur an.
„Cauza nu este doar preţul. Producţia internă de ţiţei a scăzut cu 8,3% în primul trimestru, iar problema nouă este că România a început să importe tot mai mult produs finit, cu valoare adăugată mai mare: în loc să importe ţiţei, să-l rafineze în ţară şi să exporte surplusul regional, cumpără benzină şi motorină rafinate în Turcia, Arabia Saudită sau alte state. Diferenţa faţă de crizele anterioare este de timing. Dependenţa comercială s-a manifestat exact într-un moment de preţuri ridicate, transport scump şi risc geopolitic extrem. Practic, România importă la vârful dintelui de fierăstrău”, subliniază Adrian Negrescu.
Estimările Frames arată că şoferii din România plătesc, zilnic, 71 de milioane de lei în plus faţă de septembrie anul trecut pentru carburanţi, iar circa jumătate din aceşti bani ajung la stat sub formă de taxe şi accize.
„Nu benzinarii, producătorii, distribuitorii sunt de vină pentru această situaţie. Marjele lor sunt reduse, Consiliul Concurenţei le monitorizează activitatea, practic sunt cu mâinile legate. Preţurile din România au legătură directă cu evoluţia cotaţiilor internaţionale şi cu taxele percepute de statul român. Ideea de speculaţii financiare este cel puţin puerilă dacă te uiţi cu adevărat în costuri, dacă înţelegi cum funcţionează piaţa. Pentru politicieni, bineînţeles, este cel mai uşor să îşi găsească un vinovat de serviciu, încercând să acopere astfel lipsa de soluţii.
Guvernul a încercat să atenueze şocul scumpirilor de la pompă. În iulie, Parlamentul a adoptat Legea 162/2026, care a introdus un mecanism de ajustare bilunară a accizei la motorina standard, în funcţie de cotaţiile Platts şi de preţul mediu la pompă; pe 16 august acciza a fost redusă cu 20%, de la 1 septembrie reducerea a urcat la 25%, iar apoi a fost prelungită până la 30 septembrie. Reducerea de 25% înseamnă o diminuare cu 701,07 lei la 1.000 de litri şi a venit după ce cotaţia Platts crescuse cu 45,65%, iar preţul mediu standard cu 25,45%. În paralel, schema de compensare pentru transportatori a fost modificată, restituirea fiind de 71, 57 sau 43 de bani pe litru, în funcţie de treapta de diminuare a accizei”, a menţionat analistul.
Asfel, Negrescu spune că mecanismul de ajustare bilunară a accizei este util, dar are o limită clară: statul nu poate compensa la infinit un şoc extern, iar problema de fond este că România a intrat în această criză mai vulnerabilă decât ar fi trebuit.
„Avem rafinării, port, conducte şi tradiţie industrială, dar importăm produse finite rafinate în Turcia sau în Arabia Saudită şi plătim marja industrială altcuiva. Când preţul barilului sare de la 70 la 118 dolari în câteva săptămâni, această dependenţă se transformă în sute de milioane de euro pierdute din balanţa comercială. Soluţia este să susţii producătorii locali, să îi ajuţi să producă mai ieftin, să fie mai rezilienţi în faţa provocărilor economice", a afirmat reprezentantul Frames.
În aceste condiţii, analiştii susţin că, până la o dovadă clară de dezescaladare durabilă, riscul rămâne orientat în sus.
„Pentru România, asta înseamnă trei lucruri concrete. Primul: presiune suplimentară pe inflaţie şi, implicit, pe dobânzi, într-un an în care inflaţia este oricum de peste două ori peste ţinta BNR. Al doilea: un deficit comercial energetic care ar putea depăşi cinci miliarde de euro pe întregul an, dacă ritmul din primul semestru se menţine. Al treilea: o decizie fiscală care nu mai poate fi amânată, pentru că reducerea temporară a accizei nu e de ajuns”, mai spune el.