Ministerul Educației pregătește o inițiativă legislativă care să le permită cadrelor didactice să verifice ghiozdanele elevilor atunci când există suspiciuni și care să le ofere profesorilor o protecție mai bună, a anunțat la Antena 3 CNN ministrul delegat pentru învățământul preuniversitar, Sorin Ionescu, după cele două atacuri violente care au avut loc săptămâna aceasta în școli din Bistrița și Pitești.
„Școala singură nu poate rezolva toate aceste probleme”
Sorin Ionescu a explicat că violența din școli nu poate fi combătută doar de profesori și directori, ci are nevoie de implicarea tuturor instituțiilor care răspund de ordinea publică și de protecția copiilor.
„În acest moment este legat și de faptul că școala singură nu poate rezolva toate aceste probleme și de aceea este nevoie de o colaborare interinstituțională și interguvernamentală, astfel încât toate instituțiile care au atribuții, pe de o parte în menținerea ordinii publice, iar pe de altă parte în siguranța copiilor și protecția copiilor, trebuie direct implicate. De aceea, este de apreciat poziția președintelui și a premierului în a convoca aceste structuri care au atribuții în acest sens”, a declarat aesta.
Tema violenței din școli a fost adusă joi în discuție și în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, unde președintele Nicușor Dan și-a exprimat îngrijorarea față de cele două incidente și a cerut intervenții timpurii și măsuri concrete pentru prevenirea unor astfel de situații.
1.000 de paznici și mai mulți consilieri școlari
Prima măsură, pe termen scurt, este deblocarea a 1.000 de posturi de paznici în școli, astfel încât cât mai puține unități de învățământ să rămână fără un astfel de angajat.
Cererea a fost anunțată și de ministrul Educației, Sorin Costreie, care a spus că va discuta subiectul cu premierul Luca Niculescu și că posturile ar urma să fie repartizate în „locuri cheie”.
„Sigur că la Ministerul Educației Naționale discutăm în acest moment, ca o măsură pe termen scurt sau ca o măsură reparatorie, ca 1.000 de posturi de personal de pază, de portar sau de paznici, cum vreți să le spunem, să fie deblocate în cel mai scurt timp, astfel încât să avem cât mai puține școli în care să nu existe acest om care să fie în mijlocul copiilor”, a declarat Sorin Ionescu, la Antena 3 CNN.
Ministrul delegat a vorbit și despre lipsa consilierilor școlari, o problemă care a ieșit la iveală și în cazul de la Pitești, unde, potrivit informațiilor, un singur consilier se ocupa de 1.000 de elevi.
„Pe de altă parte, și prin programul de guvernare ne-am propus să ajungem la 500 de copii pentru un consilier școlar. Media în momentul de față este undeva în jur de 700. Spuneați și dumneavoastră, la Pitești era un consilier școlar la 1.000 de elevi”, a adăugat acesta.
Controlul ghiozdanelor, între siguranță și drepturile elevilor
Întrebat de ce profesorii nu pot verifica ghiozdanul unui elev atunci când au o suspiciune, Sorin Ionescu a recunoscut că subiectul a împărțit mereu opinia publică între cei care cer mai multă disciplină și cei care se tem de încălcarea drepturilor copiilor.
„Aici sunt lucruri diferite. Pe de o parte, dacă vă aduceți aminte, în mediul public, de câte ori au apărut măsuri care aveau legătură cu lucrurile din școală, au existat două puncte de vedere. Au existat unii care au spus că trebuie să întărim disciplina și să întărim măsurile de siguranță, și alții care au spus că se încalcă o serie de drepturi”, spune el.
Ministerul vrea însă să tranșeze această dezbatere printr-o lege nouă, inspirată din modelele care funcționează deja în alte țări. Controalele nu ar urma să fie făcute tuturor elevilor, ci prin sondaj și acolo unde există suspiciuni, a precizat ministrul delegat. Porțile cu detectoare de metale și camerele de supraveghere, despre care vorbise și ministrul Costreie, depind însă de primării, care sunt proprietarele clădirilor școlilor.
„De aceea, așa cum spunea și domnul ministru Costrei, ne propunem ca în cel mai scurt timp să venim cu o inițiativă legislativă astfel încât toate aceste lucruri despre care vorbiți dumneavoastră și care, așa cum bine s-a spus, există în alte țări (deci nici măcar nu trebuie să inventăm noi apa caldă), aceste măsuri să fie puse în practică: pe de o parte, o legislație prin care profesorul să fie protejat, pe de altă parte, o legislație care să permită celor din școală să verifice, prin sondaj (pentru că e clar că nu se va putea tehnic pentru toți copiii), să verifice acolo unde există suspiciuni. Desigur, însă, camerele de luat vederi, porțile pentru detectat metale depind și de colaborarea cu autoritățile locale, pentru că, așa cum știți, clădirile școlilor din învățământul preuniversitar aparțin primăriilor din toate localitățile din România. Acolo unde se dezvoltă școli noi sau se dezvoltă proiecte există resursa financiară, dar știm bine că nu peste tot e posibil lucrul acesta”, a adăugat Ionescu.
Ministrul Sorin Costreie anunțase deja că vrea modificarea Codului penal, astfel încât agresiunile împotriva profesorilor să fie pedepsite dublu, la fel ca în cazul personalului medical.
Rețelele sociale, „darkweb-ul” și iluzia copilului cuminte cu telefonul în mână
Ministrul delegat s-a declarat de acord și cu ideea unor reglementări pentru accesul copiilor la rețelele sociale, avertizând însă că problema nu se reduce la TikTok. Și în cazul de la Bistrița, elevul atacator se filmase și postase înregistrarea pe TikTok chiar înainte de atac.
„Susțin fără doar și poate acest lucru. Nu e doar TikTok, mai există și darkweb-ul. Sunt mai multe forme, inclusiv prin jocuri, în care acești copii pot socializa fără să existe un control”, spune el.
Dincolo de măsurile legislative, Sorin Ionescu crede că părinții trebuie informați mai bine despre pericolele din mediul online, pentru că mulți dintre ei văd în timpul petrecut de copil pe telefon un semn de liniște, nu un motiv de îngrijorare.
„Pe de altă parte, dincolo de acest lucru, care e clar că ține de un act de curaj legislativ, iar cei care își asumă un astfel de act vor vedea că, în timp, efectele sunt pozitive, eu cred că trebuie să avem în vedere și o serie de campanii de informare în rândul părinților. Pentru că, de foarte multe ori, părinții cred că dacă un copil stă cu un telefon sau o tabletă, e un copil cuminte”, a mai declarat acesta.