Antena 3 CNN Externe Erdogan schimbă retorica și acuză Occidentul că a regizat lovitura de stat din Turcia

Erdogan schimbă retorica și acuză Occidentul că a regizat lovitura de stat din Turcia

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat Occidentul că "sprijină teroriștii, membrii care au participat la lovitura de stat”, la scurt timp după ce ministrul turc al Justiției a avertizat că relațiile cu Washingtonul vor avea de suferit dacă Fethullah Gulen nu va fi extrădat, conform AFP.

Erdogan a declarat ca lovitura de stat a militarilor a avut un "scenariu scris in afara țării".

“Din nefericire, Occidentul susține terorismul și îi susține pe cei care au participat la lovitura de stat”, susține Erdogan, într-un discurs televizat, de la palatul prezidențial.

“Cei pe care i-am crezut prieteni sunt în spatele puciștilor și în spatele teroriștilor”, a acuzat Erdogan.

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. Ce trebuie să faci astăzi