Antena 3 CNN Actualitate Social Eurostat: Preţul locuinţelor a crescut mai puţin în România decât în UE, în primul trimestru din 2019

Eurostat: Preţul locuinţelor a crescut mai puţin în România decât în UE, în primul trimestru din 2019

Preţul locuinţelor a crescut cu 4% în zona euro şi în Uniunea Europeană în primul trimestru din 2019, comparativ cu perioada similară din 2018, un avans mai redus fiind înregistrat în România, unde acesta a urcat cu 3,3% în ritm anual, potrivit datelor publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

În primul trimestru din 2019, în rândul statelor membre, cele mai mari creşteri anuale ale preţurilor la locuinţe au fost raportate în Ungaria (11,3%), Cehia (9,4%) şi Portugalia (9,2%), singurul declin fiind în Italia (minus 0,8%).

Comparativ cu trimestrul patru din 2018, preţurile locuinţelor au crescut cu 0,3% în zona euro şi în Uniunea Europeană, în primele trei luni din 2019.

În rândul statelor membre, cele mai mari creşteri trimestriale ale preţurilor la locuinţe au fost raportate în Ungaria (3,7%), Portugalia (3,6%) şi Croaţia (3,5%), scăderi fiind raportate în Malta (minus 4,2%), Marea Britanie (minus 1,3%), Irlanda (minus 1%), Finlanda (minus 0,8%), Italia (minus 0,5%) şi Germania (0,3%).

România a fost sub media UE, cu un avans trimestrial de 0,1% în primul trimestru din 2019, după o creştere cu 0,8% în precedentele trei luni.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Eurostat locuinte
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România