Antena 3 CNN Actualitate Educație EVALUAREA NAŢIONALĂ 2018 la CLASA a IV-a. Elevii susțin testarea la limba română

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2018 la CLASA a IV-a. Elevii susțin testarea la limba română

Elevii de clasa a IV-a susţin marţi proba la limba română din cadrul Evaluării Naţionale 2018, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Miercuri va avea loc proba la matematică, iar elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine joi proba la limba maternă.

Testele sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale şi trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate.

Durata alocată rezolvării este de 60 de minute pentru fiecare test.

Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ, în termen de cel mult şapte zile.

"Rezultatele individuale obţinute la aceste evaluări nu se afişează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Rezultatele sunt valorificate strict la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate", a precizat MEN.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!