Turbulențele provocate tarifele președintelui SUA, Donald Trump, au dat peste cap întreaga industria auto globală, cu excepția unui mic jucător scrie publicația Financial Times, FT, citată de Agerpres.
"Micul jucător", numit ca atare de ziarul britanic, este grupul francez Renault, prezent în România.
După un proces de restructurare care a durat cinci ani, și având vânzări reduse pe piața din SUA, Renault este izolat, cel puțin pentru moment, de tarifele de 25% impuse de Trump la toate vehiculele importate în Statele Unite, scrie sursa citată.
Renault, "salvat" de cota de piață redusă în SUA
"Am avut parte de multe provocări, ca director general al Renault în ultimii patru ani, dar măcar în acest caz nu sunt primul care trebuie să se îngrijoreze", a declarat directorul general Luca de Meo într-un interviu pentru Financial Times.
Cu toate acestea, analiștii și surse din interiorul companiei avertizează că o încetinire generală a pieței auto, provocată de volatilitatea tarifară, ar putea afecta planurile lui Luca de Meo de a extinde cota de piață a Renault pe segmentul vehiculelor electrice și hibride.
"În mijlocul furtunii, ne descurcăm destul de bine, dar vom vedea cum va arăta nava după ce turbulențele se vor sfârși. Furtuna este severă", a declarat o sursă din cadrul companiei.
Tarifele drastice impuse de Trump automobilelor și componentelor auto din afara SUA au perturbat lanțurile globale de aprovizionare, afectând grav marii producători precum Toyota, Volkswagen, General Motors și Hyundai.
Stephen Reitman, analist la Bernstein, apreciază că Renault se numără printre producători cei mai protejați la incertitudinea generată de noile tarife. Totuși, acest lucru nu ar mai fi valabil în contextul unei crize care ar cuprinde întreaga piață.
Renault s-a transformat în mandatul actualului director
Sub conducerea lui Luca de Meo, Renault și-a redus costurile și a modernizat gama de modele. Compania și-a păstrat capacitatea globală de producție și prezența geografică la o scară mai mică decât alți rivali, preferând să producă un volum mai mic de mașini, dar cu marje de profit mai mari.
Această strategie s-a dovedit eficientă, mai ales într-un moment în care competitori majori precum Stellantis și Volkswagen se confruntă cu presiuni economice din partea piețelor din China și SUA.
Totuși, chiar dacă vânzările Renault în SUA sunt nesemnificative, compania nu este complet imună la efectele încetinirii economice globale. Prețul acțiunilor Renault a scăzut cu 9% în ultimele zile, pe fondul temerilor legate de cererea tot mai slabă pentru automobile.
Renault ar urma să crească la 20% ponderea vehiculelor electrice în vânzări
Odată finalizată restructurarea companiei, Luca de Meo intenționează să crească ponderea vehiculelor electrice în totalul vânzărilor Renault de la 12%, până la 20% și să reducă decalajul față de Toyota pe piața automobilelor hibride din Europa.
În prezent, Toyota deține o cotă de 48% pe acest segment, comparativ cu 20% pentru Renault.
Șeful de la Renault urmează să prezinte în acest an o nouă strategie de creștere, ce va fi axată, probabil pe investițiile în tehnologie și inovare și pe extinderea afacerilor Renault în domeniile conexe cu autoturismele, precum producția software și serviciile de finanțare.
Directorul Renault plănuiește un nou model electric Dacia
Rezultatele bune ale Renault au fost impulsionate de vânzările solide și marjele oferite de marca low-cost Dacia iar vânzările de modele hibride au crescut cu 45%.
Însă vânzările sale de vehicule electrice au scăzut cu aproape 20%, fiind responsabile pentru doar 9% din vânzările totale ale grupului.
Cu prilejul unei vizite recente la uzina de la Douai, din nordul Franței, care se va concentra în întregime pe modele electrice, Luca de Meo a spus că această fabrică va fi "în centrul bătăliei"
De pe porțile uzinei vor ieși exemplare din noul R5 E-Tech, pe măsură ce acest model va fi lansat pe piețele din Europa.
De asemenea, Renault are de gând să lanseze un nou automobil electric marca Dacia și o versiune mai accesibilă a modelului R5.