România va trece de la temperaturi neobișnuit de ridicate pentru luna noiembrie la vreme rece, ploi și ninsori la munte, sub influența furtunii Charles. Elena Mateescu, directorul ANM, a explicat vineri, la Antena 3 CNN, că temperaturile vor scădea de sâmbătă cu peste 10-15 grade față de valorile înregistrate astăzi. În București, unde vineri au fost 25 de grade, sâmbătă nu vor fi mai mult de 8-9 grade.
Elena Mateescu, directorul ANM: Sunt efectele furtunii Charles, care a activat în partea de sud a Europei și, iată, cu deplasare și în zona de sud-est a continentului, zona în care ne aflăm și noi.
Ne aflăm la periferia acestui sistem, care a determinat cantități importante de precipitații, mai ales în regiunile intracarpatice, acolo unde am avut în vigoare, după cum ne amintim, până azi dimineață, la ora 10:00, un cod portocaliu pentru zona Munților Apuseni, dar și pentru zone din partea de vest, nord-vest, centru a țării, un cod galben. Cantități de apă care la nivel local au atins 80-90 l/m², în aria de cod galben 40-50 l/m².
Astăzi, intensificări de vânt puternice, până la ora 21:00, în vigoare avertizarea de cod portocaliu, pentru că rafalele vor fi în continuare puternice, 90-120 km/h, la altitudini mai mari 120-140 km/h.
Iar până duminică dimineață, la ora 10:00, vorbim și de o informare meteorologică ce vizează atât cantitățile de precipitații, intensificările de vânt, ninsori la munte, la altitudini mai mari de 1.500 m, acolo unde stratul de zăpadă ar putea să aibă grosimi de 5-10 cm, și, nu în ultimul rând, răcirea accentuată a vremii.
Astăzi am înregistrat 28 de grade la Turnu Măgurele, 27 de grade la multe stații din partea de sud a țării, de pildă Oltenița, Zimnicea, 25 de grade în Capitală.
În această dimineață, de asemenea, recorduri ale temperaturilor minime pentru o dimineață de 13 noiembrie, la 44 de stații, de când se fac măsurători meteorologice în țara noastră, ca fiind cele mai ridicate valori zilnice.
Și mâine răcirea se va resimți în întreaga țară, pentru că maximele vor scădea cu mai mult de 10-15 grade față de ceea ce am înregistrat azi. Dacă astăzi, în Capitală, 25 de grade, mâine doar 8-9 grade Celsius, iar maximele în întreaga țară, mâine, între 5 și 11 grade.