Antena 3 CNN Externe Israelul refuză să dea Greciei codul-sursă al noului sistem antiaerian "Scutul lui Ahile", de 3 miliarde de euro

Israelul refuză să dea Greciei codul-sursă al noului sistem antiaerian "Scutul lui Ahile", de 3 miliarde de euro

George Forcoş
1 minut de citit Publicat la 23:36 11 Sep 2026 Modificat la 23:38 11 Sep 2026
Acordul este cea mai recentă etapă a unei relații tot mai strânse între guvernele europene și industria de apărare israeliană. FOTO: profimedia Images

Grecia nu va avea acces la codul-sursă al sistemului de comandă și control care va sta la baza noii sale rețele de apărare antiaeriană „Scutul lui Ahile”, în valoare de 3 miliarde de euro, potrivit șefului Organizației pentru Apărare Antirachetă din Israel. Decizia complică eforturile Atenei de a-și păstra controlul asupra unui sistem esențial pentru apărarea aeriană a țării, după ce autoritățile elene au insistat asupra accesului la software pentru a evita dependența de furnizorii israelieni, potrivit Politico.

„Scutul lui Ahile”, convenit între Grecia și Israel la 31 august, va reuni o serie de tehnologii israeliene menite să protejeze Grecia împotriva rachetelor, aeronavelor și dronelor. Acordul este cea mai recentă etapă a unei relații tot mai strânse între guvernele europene și industria de apărare israeliană.

Atena ceruse acces la codul-sursă din spatele tehnologiei de comandă și control a sistemului, astfel încât inginerii greci să îl poată întreține, modifica și moderniza fără să se bazeze în totalitate pe furnizorii israelieni.

„Să devenim «ostatici», fie chiar și ai celei mai prietenoase țări străine sau ai unui aliat, este absolut imposibil”, a declarat în iulie ministrul grec al Apărării, Nikos Dendias.

Întrebat de ziarul grec Kathimerini dacă Grecia va avea acces la codul-sursă, Moshe Patel, directorul Organizației pentru Apărare Antirachetă din Israel, a răspuns: „Nu. Pentru că «codul-sursă» nu a fost inclus în licența de utilizare prevăzută în acord.”

Ulterior, Ministerul israelian al Apărării a precizat că know-how-ul israelian va fi transferat companiilor grecești care participă la „Scutul lui Ahile”, permițându-le să dezvolte un „cod-sursă grec” pentru sistem.

Codul-sursă dezvoltat în Grecia va rămâne sub „control exclusiv grec”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului pentru Kathimerini.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole