Antena 3 CNN Externe Grecia interzice prin lege "terapia de conversie" pentru minori

Grecia interzice prin lege "terapia de conversie" pentru minori

Grecia a interzis miercuri "terapia de conversie" pentru minori, care vizează suprimarea orientării sexuale sau a identității de gen a unei persoane. Psihologii care încalcă legea riscă chiar și închisoarea.

de Silvia Preda    |   

"Terapia de conversie" fusese condamnată atât de comunitatea gay, bisexuală și trans din întreaga lume, cât și de experții din sănătate, transmite Reuters.

Guvernul a elaborat o strategie națională care se întinde până în 2025 privind reformele de promovare a egalității de gen în Grecia, o țară în mare parte conservatoare.

Canada, Noua Zeelandă și Franța au incriminat terapia de conversie la începutul acestui an

"Au existat unele tratamente false care afirmau că, atunci când un minor a ales o orientare sexuală diferită, părinții săi ar putea, se presupune, să procedeze la <tratamente> pentru ca acest copil să <revină la normalitate>", a declarat ministrul Sănătății, Thanos Plevris, în fața Parlamentului, săptămâna aceasta.

"Evident, aceste tratamente nu numai că nu sunt o terapie, dar nu sunt nici susținute științific", a spus ministrul.

Proiectul de lege interzice şi publicitatea pentru astfel de practici. 

Subiecte în articol: Grecia terapie conversie minori
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!