Antena 3 CNN Actualitate Grupul de luptă „Getica” recrutează operatori de drone. „Poți fi printre primii piloți români de drone interceptoare anti-Shahed”

Grupul de luptă „Getica” recrutează operatori de drone. „Poți fi printre primii piloți români de drone interceptoare anti-Shahed”

M.L.
<1 minut de citit Publicat la 19:14 09 Mar 2026 Modificat la 21:15 09 Mar 2026
Luptatori voluntari români, membri ai Battle Group Getica, în războiul din Ucraina. Sursa foto: Antena 3 CNN

Grupul „Getica” de voluntari români care luptă în Ucraina împotriva armatei ruse a anunțat că recrutează operatori de drone și alți specialiști militari care vor fi antrenați de armata ucraineană.

„Procesul de recrutare se încheie pe data de 10.03.2026, după care veți fi contactați de echipa Getica. Romanian Battlegroup Getica crează o echipă separată, de sprijin, cu angajament direct limitat (operațiuni de sprijin in spatele frontului)”, se arată într-o postare publicată pe rețelele sociale de grupul de voluntari români. 

Unitatea este în căutare de luptători specializați în mai multe tipuri de misiuni cu drone în războiul contra Rusiei dar și ingineri specializați în construcția liniilor de apărare.

„Recrutăm pentru pozițiile de piloți de drone de interceptare (anti-aerian / C-UAS), ingineri FPV și infanterie pentru construcție de poziții defensive”, precizează grupul Getica.

Grupul de voluntari români a mai precizat că aceste cursuri de specialitate vor fi asigurate de armata ucraineană.

„Poți să fii unul dintre primii piloți români de drone interceptoare anti-Shahed sau poți să înveți să le construiești in laboratoarele specializate ale FAU”, au precizat cei de la Battle Group „Getica”.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole