Antena 3 CNN Actualitate Justiție ICCJ a amânat cu două săptămâni sentinţa în dosarul lui Toni Greblă

ICCJ a amânat cu două săptămâni sentinţa în dosarul lui Toni Greblă

Sentinţa în dosarul lui Toni Greblă a fost amânată cu două săptămâni. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a amânat în ședința de joi, 5 aprilie, pronunţarea sentinţei în dosarul în care fostul judecător al Curţii Constituţionale Toni Greblă este acuzat de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii, pentru data de 19 aprilie.

Potrivit libertatea.ro, la ultimul termen judecătorii au ascultat pledoariile acuzării și apărării iar la final pe fiecare dintre cei judecați, în ultimul cuvânt.

Subiecte în articol: coruptie dosar Toni Grebla sentinta amanare ICCJ
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Camerele de Gardă, pline după mesele copioase de Paşte