Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi seara, la Antena 3 CNN, că majorarea salariului minim de la 1 ianuarie 2026 trebuie analizată cu prudență, având în vedere efectele economice pe care le-ar putea genera. În replică, deputatul PSD Marius Budăi a lansat, vineri, un apel „de ultimă instanţă” către coaliţia de guvernare, mediul de afaceri şi angajaţi să acţioneze pentru creșterea salariului minim de la începutul anului 2026.
„Lansez un apel de ultimă instanţă către Coaliţia de guvernare, către mediul de afaceri şi, desigur, către angajaţi! Apel către Coaliţie: Reglementările europene şi necesitatea de a proteja puterea de cumpărare a salariaţilor cu venituri mici impun creşterea salariului minim de la 1 ianuarie 2026.
În acest sens, este obligatoriu ca şi Guvernul să sprijine mediul de afaceri în acest efort. Deci, TREBUIE să menţinem facilitatea scutirii de taxe pentru cei 300 de lei din salariul minim brut”, a scris Budăi pe Facebook.
Mariu Budăi cere mediului de afaceri să îşi trateze cu empatie şi respect angajaţii.
„Resursa umană este cea mai importantă. Sărăcirea extremă a angajaţilor, pe fondul scăderii puterii de cumpărare, îi va determina pe aceştia să plece la muncă în străinătate. Nu este bine nici pentru veniturile la buget, dar nici pentru afacerile din România.
Este necesar ca mediul de afaceri şi Guvernul să colaboreze pentru a menţine în ţară forţa de muncă de care avem nevoie", mai spune deputatul PSD.
Budăi face, de asemenea, apel şi către angajaţii cu venituri mici, cărora le cere să nu se lase „amăgiţi de promisiunile populiste ale partidelor care nu au trecut prin testul guvernării”.
„Ele profită de dificultăţile prin care treceţi, pentru propriul succes electoral. Vă promit orice, oricât, fără nicio bază economică, doar ca să vă captureze votul. Nu există reţete miraculoase în economie, iar acele partide ştiu bine acest lucru, dar puţin le pasă. Este momentul să consolidăm o relaţie onestă între Guvern, Antreprenori şi Salariaţi - o relaţie bazată pe respectul reciproc”, conchide Marius Budăi.
Bolojan: „Am căzut de acord să încercăm să ținem salariul minim la același nivel”
Joi seara, premierul Ilie Bolojan a declarat, la Antena 3 CNN, că anul viitor, salariile din sectorul public vor fi plafonate, iar orice modificare a salariului minim ar genera efecte contradictorii, întrucât unele venituri bugetare și private sunt calculate în funcție de acesta.
„În condițiile în care anumite salarii în sectorul public sau privat sunt calculate pe baza salariului minim, orice modificare are niște efecte care se bat cap în cap cu plafonarea”, a spus premierul.
Bolojan a explicat că, deși în domenii precum IT sau construcții o astfel de creștere nu ar avea efecte semnificative, în alte sectoare, cum ar fi producția de încălțăminte din județele mici, impactul ar putea fi major, existând riscul închiderii unor afaceri.
Premierul a admis că salariul minim actual nu asigură un nivel de trai confortabil, dar a insistat că o majorare trebuie decisă fără a afecta echilibrul economic.
„Eu nu zic că salariul minim în România e de natură a asigura un confort deosebit. Dar el are niște efecte. Am discutat în Coaliție și de comun acord, subliniez, am căzut cu toții de acord să încercăm să ținem salariul minim la același nivel, dacă salariile sunt plafonate”, a mai spus șeful Executivului.
Bolojan a reamintit că România a transpus o directivă europeană privind salariul minim, care permite indexarea o dată la doi ani, însă legislația națională prevede ajustarea anuală pe baza unor indicatori economici.